La 4-5 ani, băieții din familiile de rromi știu deja un instrument. Cei în vârstă și-au deschis ferme și și-au făcut cărți de muncă, ca să nu-i roadă sărăcia la bătrânețe. Dimineața la muncă și seara la petreceri, spun lăutarii.
Satul de la marginea judeţului numără circa 650 de suflete, toţi ţigani lăutari. Unii au făcut avere din muzică, alţii şi-au ridicat doar o casă, dar toţi muncesc la câmp. Lăutarii din Zece Prăjini au fost principalele victime ale prejudecăţilor occidentale legate de ţiganii români.
N-au bulibașă, stabor, nici turnulețe
Satul Zece Prăjini este mai cunoscut decât comuna de care aparţine. Primarul de la Dagâţa, Mirel Damaschin, este mândru de cei 650 de ţigani de la Zece Prăjini. „Sunt oameni aşezaţi, muncitori. Nu sunt romii pe care îi vedeţi la televizor, la ştiri”, spune el. Ţiganii au, de aproape 25 de ani, un consilier local care veghează la interesele comunităţii. „Nouă ne puteţi spune şi ţigani, şi rromi, şi romi, nu are prea mare importanţă. Dar noi suntem ţigani cu drag de muncă, şi asta se vede”, spune consilierul Radu Trifan.
Ţiganii din Zece Prăjini nu au bulibaşă şi stabor, femeile nu se îmbracă în fuste înflorate iar casele nu au turnuleţe, ci sunt vile moderne. „Avem un proiect, pe programele pentru romi, să facem şi canalizare”, spune Radu Trifan.
Fanfara Shavale încă face turnee prin țară și străinătate
Vor drum şi o fabrică
Satul este la doar doi kilometri de centrul comunei, iar contrastul este evident. Casele sărăcăcioase din Dagâţa sunt concurate de vilele ţiganilor, iar uliţele din sat sunt asfaltate ca în palmă. Doar drumul judeţean este ciuruit de gropi şi plin de noroi. „Drumul este marea problemă, pentru că este la pământ. Noi suntem muncitori, şi am accepta şi salarii de 1.000 lei, dar să vă spun de ce nu mergem la oraş, la muncă. Până la Iaşi sunt 80 de kilometri, nu se poate face naveta. Ca să stai în chirie, te costă măcar 150 de euro. Nu ajungi să câştigi cât cheltui. Dacă s-ar face drumul şi ar apărea o fabrică şi la noi, măcar 300 de ţigani din sat s-ar angaja”, spune Monel Trifan, patronul unui bar din Zece Prăjini.
Toate casele rromilor au etaj și arhitectură modernă
Cresc oi şi cântă cu „Provincialii”
În Zece Prăjini nu este o singură fanfară, deşi cea mai celebră este „Ciocârlia”. Toţi bărbaţii învaţă să cânte de pe la 4-5 ani şi îşi fac câte o formaţie. Monel Trifan are şi el o „fanfară”, o trupă cu care cântă de peste 20 de ani. „Eu am rămas pe muzică şi nu m-am dus la serviciu. Acum am lăsat-o mai moale, că nu am vechime şi nu voi putea să ies la pensie. Am crezut că voi câştiga bani uşor, şi aşa a fost un timp”, explică Monel.
Cu banii adunaţi din muzică şi-a deschis un bar şi a construit o fermă. Are peste 100 de oi, vite, cai şi porci. Pe un proiect european a obţinut şi 18.000 de euro pentru dezvoltarea fermei. „Mi-ar fi prins bine mai mulţi bani, dar este bine şi aşa”, spune el.
Soţia lui Monel se ocupă de bar, dar este conectată la activitatea muzicală a bărbaţilor. Fiul şi doi dintre fraţii ei cântă cu trupa Provincialii şi se bucură de succes pe plan naţional.
Radu Trifan e reprezentantul rromilor în Consiliul Local. E mulțumit că ulițele au fost asfaltate
Prioritate e pensia
Primii loviţi de imaginea negativă făcută de interlopii români din străinătate au fost lăutarii din Zece Prăjini. „Eu sunt ţigan, şi am cântat, cu trupa mea, în străinătate. În Elveţia, după un concert, a venit un reporter la mine, pentru un interviu. Când i-am spus că sunt ţigan român, a dispărut. Ne-au făcut mult rău cei care au mers doar la furat în străinătate”, spune Monel Tifan.
În barul lui Monel vine des, la o ţuică, Radu Constantin, un consătean de aproape 60 de ani. Este unul dintre fericiţii satului, pentru că este pensionar. „Eu sunt trompetist, dar mi-am văzut şi de serviciu. Am ieşit la pensie pentru că m-am axat pe muncă. Dacă nu munceam, de unde aveam acum bani”, se întreabă el, retoric. Radu Constantin are patru băieţi şi toţi cântă. Necazul este că are trei nepoate, iar fetele nu deprind obiceiul tradiţional.
„În Europa merge bine muzica balcanică, iar în țară cântăm populară românească. Ascultăm și manele, dar de cântat nu am făcut-o niciodată.” Monel Trifan, lăutar din Zece Prăjini
Cântă înainte de a vorbi
Ţiganii din Zece Prăjini învaţă să cânte de la vârste mici, la 4-5 ani. „Nu-i pune nimeni, dar văd în casă. Când pot sufla într-un instrument, încep şi ei să cânte. Uneori nici nu vorbesc bine, dar ştiu să cânte. Şi e competiţie între ei, fiecare vrea să fie mai bun”, spune Radu Constantin.
Monel Trifan are doi copii, un băiat şi o fată. Băiatul este deja specializat în mai multe instrumente. „De câţiva ani s-au cam schimbat instrumentele, nu prea se mai cântă la trompetă, spre exemplu. Se merge pe clarinet, saxofon şi orgă”, spune Trifan. „Unele instrumente se moştenesc din tată în fiu, avem trompete de câteva sute de ani. Dar se şi cumpără, pentru că orga trebuie să fie cât mai modernă”, explică şi consilierul Radu Trifan, lăutar la rândul său.
Copiii învaţă acasă să cânte „după ureche”, apoi intră în procesul de instruire. „Toţi sunt şcoliţi la Roman, la şcoli de muzică. Cei care au bani merg la Iaşi sau la Vaslui”, spune el. Dacă până la Iaşi sunt 80 de kilometri, până la Roman sunt doar 30.
Citește și Hordilă a luat 40.000 de euro pe o fermă ascunsă în declarația de avere
Să muncească şi să cânte!
Copiii ţiganilor din Zece Prăjini nu merg doar la cursuri de muzică, ci sunt trimişi la şcoală. În fiecare dimineaţă, un microbuz îi duce la şcoala din Dagâţa. „Suntem noi ţigani, dar cartea e carte şi meseria este meserie. Dacă pleacă în străinătate, nu merge cu hoţia. Să înveţe să muncească şi să cânte”, spune Radu Constantin.
Etalon pentru ei este Fanfara Ciocârlia, care a concertat pe toate continentele. „Au fost şi în Japonia, sunt foarte apreciaţi. Dar ei au impresari germani, cu contacte bune. Dacă nu ai impresar bun, cânţi pe la nunţ
i. Cel mai bine e cu munca, iar muzica să vină pe lângă”, spune Monel Trifan.
Şi el a cântat în străinătate şi spune că repertoriul este foarte important. „Afară merge muzica balcanică foarte bine, iar în ţară se cântă populară românească. Nu spun că nouă nu ne plac manelele, ascultăm şi noi. Dar nu cântăm manele şi mie nu mi s-a întâmplat nici la nunţi să mi se ceară manele”, spune Trifan.
