SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI – obiceiuri și tradiții populare românești

Schimbarea la față a Domnului este una dintre marile sărbători ale creştinismului. În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.  

 

Sărbătoarea a prilejuit de-a lungul timpului apariţia a numeroase superstiţii, tradiţii, obiceiuri asociate în spaţiul popular românesc, mai ales cu transformările naturii şi ale oamenilor aduse de sosirea toamnei. Odată cu 6 august, atunci când se celebrează acest eveniment religios, frunzele încep a se veşteji şi îngălbeni, apele a se răci, păsările călătoare pornesc a-şi croi drum spre ţările calde, iar gândacii şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ, pregătindu-se pentru iarnă. Schimbarea la faţă a Domnului poartă şi numele popular de „Obrejenie” ori „Pobrejenie”, cuvânt având semnificaţia de „probozire”, adică ocărâre sau certare a oamenilor neascultători pe parcursul anului pe cale de a sosi.

 

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob şi Ioan, au urcat pe muntele Tabor ca să se roage. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga.  

Sărbătoarea constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează și la biserică se duc poame din noua recoltă, se binecuvântează și se împart, scrie agenda.ro.  

 

În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.   

În această zi se interzice scăldatul. „De la Probăjenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în rău. O coborât cerbul de la munte, s-o pişat în apă și-o răcit apa. Atâta-i tăt.” (Memoria Ethnologica)

 

Explicația este cu totul alta: apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor. Praznicul Schimbării la faţă a Domnului readuce aminte de revelaţia strălucirii divine a lui Hristos de pe Muntele Tabor din Galileea (Matei 17:1-6; Marcu 9:1-8; Luca 9:28-36).

După ce le-a adus la cunoștiință ucenicilor săi că urmează să fie ucis în Ierusalim (Matei 16:21), Hristos, împreună cu Sfântul Petru, Sfântul Iacob şi Sfântul Ioan, a urcat pe înaltul munte. Aici, aşa cum consemnează Matei, „S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit fața Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.”

 

Potrivit unui obicei străvechi, pe 6 august se făcea dezlegare la mâncatul strugurilor ori poamei. Boabele strugurilor era scoase de pe ciorchine şi sfinţite în biserică, ele fiind numite „coliva de struguri”. La finalul acestui ritual se spunea cu voce tare „Boaba nouă în gura veche!” Se zicea că cine nu aştepta sfinţirea strugurilor, căzând pradă ispitei de a mânca mai înainte din ei, era condamnat să îşi afurisească maţele. De asemeni, întrucât în această zi cerul era deschis, femeile se fereau a pune în gură şi mere, pere ori perje. Nu întâmplător, în multe zone ale ţării, „Schimbarea la faţă a Domnului” marca debutul culegerii poamelor. Bărbaţii care respectau această sărbătoare puteau spera că femeile lor urmau să nască uşor, fără mari dureri.

În tradiţiile biserice romano-catolice, se obişnuia ca papa să strivească o mână de struguri într-un potir, la liturghia din 6 august, binecuvântând atât strugurii cât şi stafidele. Dacă în vreo regiune catolică lipseau strugurii, se aduceau la slujbă mere sau alte fructe.

Într-o superstiţie consacrată acestui praznic, cine se îmbăia în vreun rău pe 6 august se schimbă în mod magic la față. Pe de altă parte, odată cu această zi nu mai era îngăduit nimănui să se facă baie în ape deoarece cerbii le spurcau, urinându-se în ele. În unele regiuni folclorice, fetele nu se spălau la cap cu acest prilej, pentru a nu risca să nu le mai crească părul, la fel cum se întâmplă cu iarba ce înceta a creşte din toamnă.

Tradiţia populara statua că, după Schimbarea la faţă a Domnului, berzele părăseau meleagurile noastre (purtând în spate rândunelele), această sărbătoare ţinându-se şi pentru ca păsările călătoare să poată trece nevătămate peste mări şi oceane. Tocmai din acest motiv, era ceas rău sau nepotrivit a pleca în călătorie pe 6 august, existând pericolul pierderii drumului şi nerevenirii în veci a oamenilor din locul unde plecaseră. În acelaşi timp, persoanelor care aveau dureri la ochi, li se recomanda să privească către zborul berzelor, astfel încât suferinţa lor să se ducă odată cu ele. Babele făceau descântece de urât, despărţind pe cineva de omul îndrăgit, la fel cum berzele părăseau meleagurile noastre.

Tot de acum, era permis a se ucide târâtoarele ce nu se piteau în pământ, mai cu seamă şerpii. Dacă un flăcău dădea peste un şarpe şi nu-i punea capăt zilelor, târâtoarea se putea preschimba într-un zmeu! În cazul când o femeie dădea ochii de un şarpe şi-l lăsa să trăiască, el era oricum condamnat a muri în răstimp de un an.

 

Probajele erau considerate din vechime un fel de sfinte ce erau desemnate de Dumnezeu a face dreptate între oameni. Oricine comitea un rău era probozat / certat de sfinte şi, dacă cel păcătos nu se căia, urma să moară în curând. Din această pricină, pe 6 august, toată lumea, cu mic cu mare, avea grijă a nu se sfădi ori certa. Mai cu seamă copiii trebuiau să fie cuminţi nevoie mare pentru a evita să fie proboziţi / ocăraţi în tot restul anului.

Obrejenia marca începutul uscării buruienilor, frunzelor şi florilor, iar dacă cineva îndrăznea a nu o cinsti era condamnat să împărtășescă soarta acestora. Cu această ocazie nu se lucra, ca nu cumva rănile oamenilor să se umfle, ducându-i negreşit la pierzanie. De asemeni, ziua de 6 august era rea pentru arsuri, friguri, lovituri, trăsnet şi ploşniţe (mai ales dacă gospodinele cutezau a spăla rufe).

Schimbarea la faţă a Domnului era o zi consacrată adunării de pe câmp a plantelor de leac. În cadrul unui ciudat obicei, femeile culegeau din pădure, în pielea goală, alune ce serveau contra frigurilor. Balega de vacă lipită de garduri era de folos, după afumare, acelora ce aveau de furcă cu „năjitul” (nevralgii, dureri de dinţi, inflamaţii ale urechii).

 

În această zi trebuie să se ţină cont de tradiţii şi obiceiuri pentru spor şi sănătate:

– nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fi certat deoarece aşa vei fi tot anul;

– fetele nu trebuie să se pieptene deoarece podoaba capilară va stopa din creştere;

– nu se spală în această zi, deoarece o să fiţi năpădiţi de ploşniţe şi păduchi;

– femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi;

– este bine de evitat călătoriile, deoarece se spune că vă veţi rătăci;

– pentru spor şi sănătate, în această zi se duc la biserică ofrande, în special struguri, care se sfinţesc şi se împart în memoria rudelor decedate.

 

Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

 

Din punct de vedere religios, Schimbarea la Faţă a lui
Iisus Hristos are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre patimă şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi că începutul toamnei.

 

În popor cuvântul Obrejenia vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv „Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos”.

În satele româneşti încă mai este păstrat viu spiritul acestei sărbători, de care sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.

Biserica a rânduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Mării.

 

În această perioadă se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora.

Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plină de ninsori.

Este bine ca, până la această dată, ţăranii să termine de cosit şi de adunat fânul. De acum încolo iarba şi florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului.

(Sursă: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here