Rusia a blocat zboruri militare germane către Afganistan

Din cauza relaţiilor tot mai tensionate în contextul crizei ucrainene, Rusia se foloseşte de toate mijloacele pentru a arăta că are posibilităţi de răspuns. În luna ianuarie, două transportoare de trupe ale Budeswehr au primit interdicţie de survol în spaţiul aerian rusesc, arata documente obţinute de revista Spiegel. Soldaţii germani au zburat la Mazar-i-Sharif în aeronave civile daneze.

În contradicţie cu practica uzuală, Rusia nu a eliberat la începutul acestui an o permisiune generală de survol pentru transporturi militare ale Germaniei. Pe 15 şi 26 ianuarie, două transportoare de trupe nu au putut decola de la Koeln cu destinaţia nordul Afganistanului. Oficial, Moscova da vina pe o eroare umană la nivel inferior în aparatul de stat. În ministerul german al apărării nimeni nu crede însă această variantă, pentru că permisiunea de survol este acordată de ani de zile şi este, de fapt, o chestiune de rutină pe timp de pace.

După un schimb intens de documente, situaţia pare să se fi normalizat. Pe 3 februarie, Rusia a emis permisiunea generală de survol. Ieri a fost efectuat şi priul zbor normal către Afganistan.

În urmă cu câteva luni, în contextul aplicării sancţiunilor internaţionale, Moscova a ameninţat cu restricţionarea sau interzicerea totală a survolului pentru aeronave occidentale. O asemenea măsură ar fi afectat toate zborurile europene către Asia, de exemplu. În context diplomatic, permisiunile de survol sunt folosite relativ des pentru “mici înţepături”.

În 2011, de exemplu, Iranul a interzis survolul aeronavei doamnei Merkel. Anul trecut, Polonia nu i-a permis ministrului rus al apărării să tranziteze spaţiul sau aerian din cauza conflictului ucrainean. Incidentele din ianuarie ar putea fi puse, aşadar, pe seama tonului din ce în ce mai dur al Berlinului faţă de Rusia în contextul crizei ucrainene.

 

 

 

 

Sursa: obiectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here