Și schilodit, și amendat! Un bărbat care creștea ilegal VIPERE, ȘI-A PIERDUT BRAȚUL după ce a fost mușcat de un șarpe

Un bărbat din Ialomiţa care deţinea o crescătorie de vipere într-un fost C.A.P, a ajuns la spital muşcat de unul dintre şerpi şi şi-a pierdut un braţ. Incidentul i-a adus proprietarului crescătoriei şi mai multe probleme, întrucât autorităţile au descoperit, astfel, activitatea pe care o desfăşura ilegal.

 

Bărbatul a fost muşcat de o viperă în timp ce recolta veninul pe care urma apoi să-l comercializeze pe piaţa neagră. În ciuda incidentului, bărbatul nu s-a dus imediat la medic, ci a aşteptat mai bine de o oră, până a terminat de recoltat veninul, timp în care starea lui s-a agravat.

Ajuns la spital, bărbatul nu le-a spus medicilor ce s-a întâmplat cu adevărat, astfel că în momentul în care au văzut braţul necrozat medicii au crezut că este vorba despre rabie şi au acţionat în consecinţă. Ulterior, starea bărbatului s-a agravat, astfel că a fost nevoit să recunoască ce păţise, pentru a-i putea fi administrat tratamentul adecvat.

Medicii l-au trimis apoi la un spital din Bucureşti, unde braţul necrozat i-a fost amputat, dar au sesizat şi autorităţile, care au descoperit, astfel, că ferma de vipere funcţiona ilegal, sub paravanul unei societăţi comerciale cu sediul într-un fost C.A.P.

Reprezentanţi ai DSV şi ai poliţiei au mers la sediul firmei, unde au găsit 60 de vipere care erau crescute clandestin, pentru ca veninul să fie vândut pe piaţa neagră. Până la finalizarea anchetei şi la dispunerea măsurilor legale, bărbatul care şi-a pierdut braţul din cauza activităţii sale ilegale va trebui să plătească şi o amendă de 40.000 de lei.

 

(Sursa: rtv.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here