Copiii vor putea munci legal. Care sunt domeniile si conditiile in care se pot angaja

Copiii vor putea desfăşura activităţi lucrative remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modeling, în baza unor convenţii între organizator şi părinţi/reprezentant legal al copilului său direct cu copilul, dacă acesta a împlinit 14 ani, cu acordul prealabil al părintelui.

Activităţile remunerate pot fi prestate de copii în calitate de actor, figurant, cântăreţ, muzician, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, la teatru, opera, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau interpretare, alte concursuri sau activităţi de scenă, dar şi la filmări pentru filme artistice, filmări, înregistrări sau emisiuni în direct pentru radio şi televiziune, cu sau fără scopuri publicitare, conform unei hotărâri aprobate de Guvern.

Copiii mai pot presta activităţi de figurant său model la şedinţe foto, cu sau fără scopuri publicitare, figurant său model la prezentări de modă şi sportiv profesionist în sportul de performanţă.

Documentul mai prevede că repetiţiile de orice fel, precum şi orice altă etapă menită să asigure bună desfăşurare a activităţilor, sunt considerate parte integrantă a acestora.

Activităţile prestate de copil în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling se vor desfăşura cu respectarea mai multor condiţii: să nu fie munci periculoase pentru copii, să se desfăşoare între anumite intervale orare ale zilei, în funcţie de vârsta copilului. De asemenea, durata activităţii prestata de copii trebuie să nu depăşească un anumit număr de ore săptămânal şi zilnic, în funcţie de vârsta copilului, iar aceste activităţi să fie însoţite de pauze.

Pe durata prestării activităţilor, copilul trebuie să fie însoţit de un adult, care poate fi unul dintre părinţi/reprezentant legal, ori o persoană desemnată de părinţi/reprezentant legal al copilului, faţă de care copilul a dezvoltat o relaţie de ataşament sau o persoană desemnată de organizator şi agreata de comun acord cu părinţii/reprezentantul legal al acestuia.

Potrivit actului normativ adoptat de Guvern, prestarea de către copii a activităţilor menţionate este condiţionată de informarea prealabilă a serviciul public de asistenţă socială, prin depunerea unei note de informare înainte de începerea efectivă a activităţii. Aceasta trebuie depusă de către părinţi/reprezentantul legal al copilului la serviciul public de asistenţă socială de la domiciliul copilului cu o serie de documente.

Sumele obţinute de copil ca urmare a activităţii prestate vor fi administrate conform dispoziţiilor Codului Civil. Dacă există suspiciuni cu privire la utilizarea de către părinţi/reprezentanţi legali a sumelor obţinute de copil în alt scop decât cel al interesului superior al acestuia, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se autosesizează şi solicită părinţilor sau reprezentantului legal să prezinte un raport cu privire la modul în care au administrat veniturile copilului obţinute din activităţile prestate.

În cazul în care părintele/reprezentantul legal nu poate justifica utilizarea sumelor obţinute de copil, Direcţia poate sesiza instanţă de tutela.

Actul normativ prevede şi sancţiuni contravenţionale cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei, în cazul în care părinţii sau organizatorii nu respecta condiţiile impuse.

 

 

 

 

Sursa: incont

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here