Bilanţul ruşinii democraţiei româneşti, faza pe 2014. Primarii migratori intră în Greva Foamei dacă își pierd mandatul

Primarii de la ţară care au fugit la PSD în timpul „Ordonanţei traseiştilor” se simt bine-împăcaţi, mai ales că banii promişi pentru trădare le-au intrat în cont. Râd în soare şi firmele de casă, urmează faza pe comune a trucării licitaţiilor. Unii traseiști au spus că, dacă sunt concediați, mai candidează o dată și câștigă.

 

La patru luni de la ordonanţa care a permis traseismul, primarii recunosc că au făcut-o pentru bani. Chiar dacă, ulterior migraţiilor, a fost declarată neconstituţională, unii edili spun că „pe moment, a fost legală”. Alţii ameninţă cu greva foamei dacă îşi vor pierde mandatul. Între timp, Parlamentul tergiversează luarea unei hotărâri prin care decizia Curţii Constituţională să fie implementată.

 

Pulsul migratorilor e stabil

Primarii „migratori” ai Iaşului se declară mulţumiţi că au schimbat culoarea politică şi au trecut, la sfârşitul anului trecut, din Opoziţie la Putere, în ciuda faptului că, într-un final, candidatul lor a pierdut alegerile prezidenţiale. De atunci, Ordonanţa 55/2014 a fost scoasă în afara legii de către Curtea Constituţională, iar mii de aleşi la nivel naţional sunt în pericol de a-şi pierde funcţiile publice.

În schimb, parlamentarii evită să se întâlnească în comisiile de specialitate pentru a pune ordonanţa în acord cu legea şi de a decide ce paşi trebuie urmaţi. Între timp, unii primari ameninţă cu greva foamei dacă îşi vor pierde mandatul, iar pe alţii nu-i „doare nici capul”. Cert este că majoritatea şefilor de comunităţi locali intervievaţi de către 7EST spun că nu regretă că au făcut pasul spre altă formaţiune politică. Aproape toţi au primit şi răsplata: fonduri pentru diverse contracte de investiţii care, nu de puţine ori, se atribuie „pe ochi frumoşi” unor constructori „de casă”.

 

 Primarul este Dumnezeu în comună

Al.I.Cuza: „Intru în greva foamei”

Unul dintre edilii care afirmă că decizia sa a fost inspirată este Vasile Baciu, din comuna Alexandru Ioan Cuza. Primarul ne-a mărturisit că a primit banii promişi, dar aşteaptă în continuare finanţări pentru proiectul de căpătăi al său – protecţia împotriva inundaţiilor, având în vedere că apele Siretului ameninţă în permanenţă localitatea. „Am primit bani frumoşi, am buget frumos, iar la sfârşitul anului trecut ne-am plătit arieratele. Joi (29 ianuarie – n.r.) mă duc să vorbesc şi despre Siret, deocamdată au fost discuţii mai mult la nivel local”, a spus Baciu.

Întrebat despre corectitudinea Ordonanţei 55, primarul a răbufnit şi a solicitat abrogarea legii care nu permite migraţia politică. „Să lase răzbunările şi răutăţile astea şi să ne apucăm de treabă. Eu intru în greva foamei dacă pierd mandatul, dar oricum, dacă doresc să candidez, am să iau un procent şi mai mare. Ar fi bine să dispară de tot legea asta anti-migraţie. Parlamentul ar trebui să susţină în continuare ordonanţa. Dacă ne certăm şi ne mâncăm între noi nu facem nimic”, a mai spus primarul.

 

Grozeşti: „Suntem oameni, nu cameleoni”

Omologul lui Baciu de la Grozeşti, Costel Zota, spune că nu regretă că a lăsat liberalismul pentru social-democraţie. Primăria a primit deja fonduri şi aşteaptă noi finanţări prin programele de modernizare a satelor româneşti iniţiate la nivel guvernamental. „Deja am primit bani pentru investiţii. Nu-i nicio problemă dacă pierd mandatul. Suntem oameni, nu cameleoni. Ordonanţa a fost pe moment legală. Ştiţi cum e? Noi, primarii, suntem carnea de tun. Vin reprezentanţii Guvernului, ne promit, apoi pleacă, iar noi dăm explicaţii. Nu regret că am plecat”, a spus Zota.

 

Bârnova: „Noi am rămas cu promisiunile”

Un primar mai puţin fericit este cel de la Bârnova, Gheorghe Cazacu. A plecat de la PNL la PSD în speranţa că Guvernul îi va aloca fonduri pentru refacerea a peste 3 km de drum, dar, deocamdată, nu au venit banii. „Noi am rămas cu promisiunile. Am primit nişte bani pentru proiectul tehnic a ceea ce vrem noi să facem, adică 3,14 km, acum aşteptăm şi finanţarea lucrărilor. Probabil, va veni şi rândul nostru. Dacă pierd mandatul, nici nu mă doare capul. Nu vedeţi câtă hărţuială? Mă abţin, nu ştiu dacă ordonanţa a fost corectă sau legală. Eu nu am trecut la PSD pentru mine, am făcut-o pentru oameni”, a declarat Cazacu.

 

Citește și Achiziția-minune de la Bârnova: azi o vedem și nu e. Cum a luat primarul autogreder doar pe hârtie

 

Holboca: „Mă bucur că a ieşit Iohannis”

Un alt edil migrator, Gheorghe Ştefurac de la Holboca, a precizat că niciodată nu va regreta schimbarea peste noapte a ideologiei. În plus, edilul a susţinut că rezultatul alegerilor nu l-a dezamăgit prin simplul fapt că, la un moment dat, s-a numărat şi el printre susţinătorii lui Klaus Iohannis.

„Sigur că mă bucur că a ieşit Iohannis, înainte de a intra în PSD am făcut tabelele cu semnături de susţinere pentru el. În campanie am ţinut cu Ponta, dar dacă marea majoritate a românilor a spus că Iohannis e mai bun, eu cum pot să mă împotrivesc? Niciodată nu voi regreta că am făcut pasul spre PSD”, a spus Gheorghe Ştefurac.

 

 Mutaţi, vă rugăm, bolurile în timp ce sar!

Un stol cu 5.078 de păsări migratoare

O analiză realizată de Expert Forum a relevat faptul că nu mai puţin de 5.078 de aleşi locali şi-au schimbat partidul la nivel naţional. Dintre aceştia, 540 sunt primari, 171 consilieri judeţeni, iar 4.378 consilieri locali. În judeţul Iaşi, 25 de edili şi peste 300 de consilieri au îmbrăţişat o altă ideologie şi au plecat de la PNL sau PDL la PSD.

Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei pentru declararea neconstituţionalităţii Ordonanţei 55. Judecătorii au precizat că emiterea unei astfel de ordonanţe de urgenţă se justifică numai în situaţii de urgenţă. „Scopul real al OUG este acela de a-i orienta pe aceştia într-o anumită direcţie politică şi de a permite constituirea, în acest mod, a unei noi majorităţi politice, aspecte care, desigur, nu se pot înscrie într-o situaţie extraordinară”, au arătat judecătorii CCR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here