Negocierile Iordanului cu Statul Islamic pentru eliberarea ostaticului japonez şi a pilotului iordanian au eşuat

Negocierile pentru salvarea celor doi ostatici au eşuat joi noaptea, iar temerile cu privire la moartea acestora sunt tot mai mari.

Surse din serviciile secrete spun că refuzul teroriştilor de a prezenta o dovadă că pilotul iordanian Muathal-Kaseasbeh este în viaţă a dus la prăbuşirea oricărei înţelegeri, potrivit CNN.

„Dacă Sajida al-Rishawi nu este adusă să fie dată în schimbul vieţii mele, la frontiera turcă, joi, 29 ianuarie, cu o oră înainte de asfinţit, ora Mosulului, pilotul iordanian Mia’dh al-Jasaben (Maaz al-Kassasbeh) va fi executat imediat”, a declarat ostaticul japonezi Kenji Goto într-un mesaj neautentificat, difuzat pe conturi de Twitter care au legătură cu organizaţia.

Iordanul acceptase cererea membrilor Statului Islamic de a o elibera pe jihadista Sajida al-Rishawi în schimbul pilotului, dar au cerut dovada că el este în viaţă.

”În acest moment, vrem să anunţăm că am cerut o dovadă că este în viaţă dar nu am primit nimic”, a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului iordanian, Mohammed al-Mohami, joi după-amiază, cu aproximativ o oră înainte de termenul limită anunţat de terorişti.

Într-o înregistrare video difuzată marţi, ŞI a ameninţat că-i va executa în termen de 24 de ore atât pe pilotul iordanian Maaz al-Kassasbeh, cât şi pe ostaticul japonez Kenji Goto, dacă Sajida al-Rishawi nu este eliberată.

Potrivit unor experţi, şantajul ŞI vizează să afecteze relaţiile dintre Tokyo şi Amman, obligând Guvernul nipon să exercite presiuni asupra celui iordanian pentru a fi de acord să o elibereze pe deţinută irakiana în schimbul cetăţeanului japonez.

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here