Rusia „face lumină”: Violenţele din Ucraina, generate de atacurile armatei ucrainene

24 ianuarie, Mariupol

Noile violenţe din Ucraina, soldate cu zeci de morţi în ultimele zile, au fost generate de atacurile „permanente” ale armatei ucrainene asupra unor „zone locuite”, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

 

„Agravarea situaţiei este rezultatul atacurilor permanente ale forţelor ucrainene asupra unor zone locuite, prin încălcarea acordurilor de la Minsk”, a declarat Lavrov, conform unui comunicat oficial, după o discuţie telefonică pe care a avut-o cu secretarul de Stat american, John Kerry.

Un atac insurgent cu rachete în oraşul ucrainean Mariupol a provocat sâmbătă moartea a 30 de persoane.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat, potrivit estimărilor, cu aproape 5.000 de morţi.

 

 „Preşedintele Petro Poroşenko nu a răspuns încă propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin privind retragerea armamentului greu de pe linia de contact fixată între forţele ucrainene şi insurgenţii proruşi”, a continuat Lavrov.
 

„Autorităţile ucrainene nu au îndeplinit obligaţia de lansare a unui proces constituţional total, cu participarea reprezentanţilor tuturor regiunilor şi a tuturor forţelor politice ale ţării. Nu există nicio anchetă privind numeroasele crime comise în timpul conflictului ucrainean”, a insistat şeful diplomaţiei ruse.

„Statele Unite trebuie să utilizeze influenţa asupra autorităţilor ucrainene pentru a nu aplica scenariul militar”, a subliniat Lavrov.

 

Alianţa Nord-Atlantică, Uniunea Europeană şi Statele Unite au condamnat vehement atacul insurgent care a vizat sâmbătă oraşul ucrainean Mariupol, soldat cu 30 de morţi, cerând Rusiei să înceteze imediat susţinerea acordată rebelilor separatişti.

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here