Metoda prin care două persoane au înşelat trei case de amanet. Prejudiciul în dosar se ridică la 18.000 de lei

O femeie de 41 de ani, din Giurgiu şi complicele ei, un tânăr de 32 de ani, din Călăraşi, au câştigat bani frumoşi dintr-o escrocherie: obişnuiau să vândă mai multor case de amanet din Deva lanţuri de aur umplute cu plumb.

Afacerea a fost dată în vileag de un beneficiar mai vigilent, care a chemat poliţia. Până acum, prejudiciul se ridică la 18.000 de lei, însă anchetatorii cred că numărul celor păgubiţi este mult mai mare

Cei doi acţionau după un plan bine pus la punct. Intrau în casele de amanet, iar femeia îşi scotea de la gât un lanţ gros care părea de aur. În interior însă, fusese turnat plumb, astfel încât lanţul să atârne cât mai greu la cântar. Prin această metodă au reuşit să păcălească reprezentanţii a cel puţin trei case de amanet din Deva.

Administrator casa de amanet: „Au intrat în casa de amanet, doamna a dat jos lanţul de gât, l-a pus pe tavă şi l-am verificat. AU zis că vor pe zece zile, am încheiat contractul pe 6.200 de lei, lanţul avea 82 de grame. Am recuperat 4.500.”

Joi, cei doi suspecţi au vrut să vândă un lanţ de 85 de grame la o altă casă de amanet. Unul dintre patronii păgubiţi zilele trecute a tăiat un lanţ cumpărat de la cei doi şi a găsit în interior plumb. I-a avertizat pe ceilalţi comercianţi din oraş că s-ar putea să fie şi ei înşelaţi prin aceeaşi metodă.

Aşa se face că vânzătoarea ultimei case de amanet vizitate de cei doi a apăsat butonul de panică. Agenţii de pază l-au imobilizat pe bărbat până la sosirea poliţiei.

Laura Bradu, purtătorul de cuvânt IPJ Hunedoara: „S-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru sarvarsirea infracţiunii de înşelăciune. Au încercat să vândă lanţuri încărcate cu plumb, cauzând un prejudiciu de 18.000 de lei.”

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru înşelăciune, însă magistraţii au hoatrat să-i cerceteze în libertate, sub control judiciar.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here