Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis. Instanţa supremă va da astăzi decizia finală

Instanţa supremă este aşteptată să dea miercuri decizia definitivă în dosarul în care preşedintele Klaus Iohannis a contestat raportul ANI privind incompatibilitatea, scrie Mediafax.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat în 14 ianuarie contestaţia în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulată de Agenţia Naţională de Integritate după ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate fostului primar al municipiului Sibiu şi a dispus anularea deciziei ANI. Instanţa supremă a stabilit atunci că decizia definitivă va fi pronunţată în 21 ianuarie.

Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate a cerut instanţei admiterea contestaţiei ANI, invocând decizia recentă a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că articolul din Legea 161/3003, în baza căruia au fost declaraţi incompatibili mai mulţi aleşi locali, este constituţional, precizând că motivarea hotărârii nu a fost deocamdată redactată, astfel că nu se ştiu argumentele care au stat la baza deciziei.

Avocaţii preşedintelui Klaus Iohannis au solicitat respingerea contestaţiei ANI, motivând că aceasta este „vădit neîntemeiată”. Aceştia au arătat că recursul făcut de ANI nu cuprinde nicio critică validă faţă de decizia Curţii de Apel Alba-Iulia. Apărătorii au mai arătat că ANI nu a dovedit starea de incompatibilitate în niciunul din cele două cazuri pe care le invocă în hotărârea luată faţă de fostul primar al municipiului Sibiu şi, practic, „nu a analizat raţionamentele deciziei instanţei de fond, prin care aceasta a admis acţiunea lui Iohannis”.

„Agenţia Naţională de Integritate nu a adus niciun act suplimentar probatoriu care să susţină cele două acuzaţii”, au arătat avocaţii, care au cerut instanţei supreme respingerea acţiunii făcute de ANI.

Instanţa supremă urmează să decidă definitiv dacă preşedintele Klaus Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate în perioada în care a deţinut funcţia de primar al municipiului Sibiu.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se afla în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apa Canal SĂ Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Decizia ANI a fost contestată de Iohannis la Curtea de Apel Alba-Iulia, care în septembrie 2013 i-a dat câştig de cauză şi a dispus anularea hotărârii.

Curtea Constituţională a decis, în 16 decembrie 2014, că articolul în baza căruia Klaus Iohannis şi alţi aleşi locali au fost declaraţi incompatibili este constituţional.

„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 în baza căruia inspectorii de integritate au constatat că actualul preşedinte este în stare de incompatibilitate.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here