Ororile TORȚIONARULUI VIȘINESCU au ajuns în presa din toată lumea. Povestea deținuților din lagărul de la Râmnicu Sărat șochează opinia publică mondială

După ce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a cerut Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, locotenent-colonel (r) Alexandru Visinescu, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, reacţiile din presă, inclusiv în presă internaţională, nu au întârziat să apară.



Associated Press povesteşte cum fostul torţionar i-a înjurat şi alungat pe jurnaliştii care îl invitau să comenteze decizia Institutului, în timp ce The Washington Post  prezintă cariera şi viaţa celui care acum îşi trăieşte liniştit viaţă şi se plimba, ca un pensionar obişnuit, prin Cişmigiu.

În perioada 1956-1963, locotenent-colonelul Alexandru Visinescu a condus închisoarea Râmnicu Sărat, faimoasă pentru încarcerarea elitei intelectuale şi a foştilor lideri din perioada pre-comunistă.

Andrei Muraru, directorul IICCMER, susţine că prizonierii politici din acea vreme au murit pe capete din cauza bătăilor, a foametei şi a lipsei de tratament medical. România a avut guvern comunist în perioada 1945-1989. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului se concentrează, la ora actuală, pe crimele politice comise în perioada 1950-1964, atunci când a fost declarată amnistie generală.

În perioada în care Visinescu a fost directorul închisorii Râmnicu Sărat a murit diplomatul Victor Rădulescu Pogoneanu, condamnat la 25 de ani de temniţă pentru „complot şi trădare”. A murit după ce gardienii închisorii l-au apucat de picioarele paralizate şi au coborât scările cu el târându-l pe scări.


Ion Mihalache, liderul Partidului Ţărănesc şi unul dintre cei mai importanţi politicieni ai României din secolul trecut, a fost bătut crunt şi apoi i-a fost refuzat tratamentul medical. A murit, la vârsta de 82 de ani, în închisoarea condusă de Visinescu.

În cadrul unui interviu acordat Associated Press, luna trecută, Vișinescu a susţinut că oficialii care au condamnat prizonierii erau responsabili pentru sistem şi abuzurile comise. Fostul director al închisorii a spus chiar că a dat dovadă de milă atunci când a pus să se adauge apa în mămăligă mult prea sărată, pentru a o face comestibilă.


Potrivit documentelor predate Parchetului de către IICCMER, obţinute şi de agenţia americană de ştiri, sub comanda lui Visinescu, deţinuţii erau ţinuţi la o dietă strictă, de 500-600 de calorii zilnic, bătuţi în mod arbitrar, obligaţi să stea în picioare cu orele şi privaţi de îngrijiri medicale.

În perioada comunistă, România a avut 617.000 prizonieri politici. Dintre aceştia, o cincime au murit în închisori, potrivit istoricilor.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here