Instructor de vânătoare din Galați, împușcat de propriul elev

Un bărbat în vârstă de 60 ani din Galaţi a ajuns duminică la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce a fost împuşcat în picioare în timpul unei partide de vânătoare. Se pare că bărbatul i-ar fi explicat unui vânător începător cum se trage cu puşca. Din păcate, acesta din urmă, un bărbat de 44 ani, şi-a descărcat accidental arma în picioarele celui care i-ar fi dat lecţii. Accidentul a avut loc la o vânătoare autorizată pe un fond de vânătoare al AJVPS, aflat apropierea oraşului Galaţi, transmite radioiasi.ro.
 

Bărbatul de 60 ani a fost dus mai întâi de colegii de vânătoare la cea mai apropiată unitate medicală, Spitalul Militar Galaţi, de unde a fost preluat cu o ambulanţă şi dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde a fost operat şi internat în secţia ortopedie.

‘Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a preluat un bărbat în vârstă de 60 de ani care prezenta plăgi împuşcate la nivelul ambelor gambe. Rănitul se pare că era instructor sau că tocmai învăţa o altă persoană să tragă, când ar fi fost  rănit’, a declarat directorul SAJ Galaţi, Mihai Polinschi.

 

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Toţi participanţii la vânătoare au fost testaţi cu etilotestul şi a reieşit că nu consumaseră alcool.

‘Pe un fond de vânătoare al AJVPS Galaţi a avut loc o vânătoare autorizată la iepuri. Unui bărbat în vârstă de 44 de ani i s-a descărcat accidental arma şi a rănit un alt participant la vânătoare, un bărbat de 60 de ani. În cauză se fac cercetări pentru uz de armă fără drept’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, comisar Cristina Tatulici.

 

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here