Ieșeancă spulberată pe trecerea de pietoni

FOTO: Facebook Radar Iași

O femeie din Iaşi a fost dusă la spital după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa regulamentar pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, transmite radioiasi.ro.

 

Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, a declarat că accidentul s-a produs deoarece persoana care se afla la volanul autoturismului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

 

‘Autoturismul se deplasa din zona Podu de Fier spre campusul Tudor Vladimirescu. În dreptul trecerii pentru pietoni, persoana care se afla la volanul maşinii nu a reuşit să frâneze în timp util. O femeie, care traversa regulamentar, a fost proiectată la aproximativ cinci metri’, a explicat Anca Vâjiac.

 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei pentru a afla împrejurările în care s-a produs accidentul. În urma testării cu alcooltestul s-a constatat că persoana aflată la volan nu a consumat băuturi alcoolice.

Un echipaj medical sosit la faţa locului a transportat victima la spital, pentru efectuarea de investigaţii de specialitate.

 

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here