Ţara europeană unde serviciul militar redevine OBLIGATORIU

Noile atacuri din vestul Ucrainei au dus la o decizie importantă a Parlamentului de la Kiev: reluarea serviciului militar obligatoriu.

 Pe fondul noilor tensiuni dintre Ucraina şi Rusia, Parlamentul ucrainean a adopat reluarea serviciului militar obligatoriu, această decizie venind practic în sprijinul unei decizii a preşedintelui Petro Poroşenko, informează Reuters, citat de RFI.

Concret, luptele din estul ţării se intensifică din nou, în condiţiile în care un autobuz a fost lovit de rachetele pro-ruşilor, iar Kievul a acuzat prezenţa a 8.500 de trupe ruseşi. Astfel, autorităţile ucrainene vor să contrabalanseze trupele ruse prin serviciul militar obligatoriu.

“Agresiunea rusă continuă. A existat o creştere semnificativă în intensitatea schimburilor de focuri”, a declarat secretarul general al consiliului naţional pentru apărare, Oleksandr Turcinov, în Rada Supremă.

În această săptămână, liderul Ucrainei a semnat un decret privind trei noi etape de mobilizare parţială pentru acest an, potrivit sursei citate. “Provocările care stau în faţa noastră nu lasă nicio îndoială că principalul nostru obiectiv este consolidarea capacităţii de apărare a ţării”, a precizat Poroşenko, adăugând că se va ajunge la aproximativ 50.000 de persoane mobilizate.

Mai mult, cei care vor fi obligaţi să facă serviciul militar nu vor avea dreptul de a refuza atunci când vor fi trimişi în zona de conflict din estul Ucrainei. În caz contrar, aceştia riscă urmărirea penală.

12 persoane au fost ucise, după ce un autobuz a fost atacat de separatiştii pro-ruşi. La momentul respectiv, autorităţile de la Kiev au acuzat rebelii, poziţie însă negată de aceştia.

 

 

 

 

 

Sursa: gandul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here