Un an de la tragedia din Apuseni. Luni, rezultatele parţiale ale anchetei

La un an de la tragedia aviatică din Apuseni, răspunsurile la întrebările inerente situaţiei sunt la fel de puţine ca în 2014.

Familiile victimelor cer în continuare să se facă lumină, să se explice ce şi de ce s-a întâmplat, dar şi ce măsuri se iau pentru a preveni situaţii similare.

Luni se vor face publice rezultatele parţiale ale anchetei, deşi iniţial se spunea că ancheta va fi finalizată până la această dată. Până acum au fost audiate peste 200 de persoane. Expertiza tehnică a aeronavei nu este însă finalizată.

“Noi suntem pregătiţi, aşteptăm ca Procuratura Militară să fie pregătită şi ea. Sistemul de căutare şi salvare nu există, oamenii nu sunt instruţi. Nu s-a învăţat nimic după tragedia din Apuseni. Nimeni nu a învăţat să schimbe, asta este dureros. Am văzut că acum au murit alţi oameni. La nivel de proceduri, de sistem, de instituţii, nu se iau măsurile care se impun. Este nevoie de oameni calificaţi, care probabil nu sunt” a spus sora Aurei Ion, una dintre victimele accidentului.

Astăzi, la locul tragediei, va avea loc o slujbă de comemorare a victimelor.

 

 

 

 

 

Sursa: antena3

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here