7 sfaturi să scapi de teroarea creditelor în franci

Situaţia zecilor de mii de oameni care au credite în franci elveţieni devine, de la zi la zi, tot mai disperată. Rata pe care o plăteau în perioada 2006-2008, când au contractat creditul, s-a dublat, în condiţiile în care salariile lor au rămas neschimbate sau chiar au scăzut. Deja sufocaţi de datorii, joi au primit încă o lovitură. Francul a „explodat”.

„Nu cei care au luat credite în CHF sunt vinovaţi, ci acei bancheri care le-au vândut aceste credite «ieftine, stabile, durabile», care s-au dovedit a fi toxice, iar vinovăţia acestor bancheri este una cu intenţie calificată, întrucât au vrut volum, deci bonusuri de succes enorme şi dividende pe măsură pentru acţionari. Alături de bancherii vinovaţi de această iresponsabilă creditare în CHF este vinovată şi BNR”, este de părere avocatul Gheorghe Piperea, devenit ”spaima bancherilor” după numeroasele procese câştigate de clienţii săi împotriva băncilor. Iată soluţiile pe care le propune avocatul.

1. BNR să intervină, după modelul Băncii Centrale a Elveţiei, stabilind un curs fix al leului faţă de franc. Ca să fie toată lumea calmă, aşa cum pretinde BNR, acest curs ar trebui să fie apropiat de cursul din data acordării creditului. În acest fel, omul de rând ar putea spera să îşi plătească în linişte datoria la bănci, iar acestea ar putea spera că nu intră în faliment.

2. Guvernul să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să impună un plafon de variaţie maximă de 20% faţă de cursul iniţial al francului, din 2007-2008, când s-au acordat creditele. Măsura nu doar că este indicată de trendul din ţările vecine, ci chiar impusă de Directiva 2014/17/EC.
3. În Parlament, să fie adoptată o lege, în procedură de urgenţă, care să rezolve problema.

4. Cei care pot accepta ideea, să lase casa cumpărată în 2007-2008 pe credit în mâinile băncii, în contul creanţei, cerând instanţei ştergerea restului de datorie, şi să se mute într-o casă cu chirie.

5. Cei care îşi pot permite să aştepte rezultatul pozitiv al unui proces (destul de sigur, după evenimentele de joi), să declanşeze procese pentru eliminarea din contract a clauzelor abuzive, inclusiv a clauzei de schimb valutar. La finalul procesului, nu doar că vor avea un curs corectat după canoanele momentului în care aţi luat creditul (2007-2008, când CHF era 1,8-2,3 lei), ci şi costul total al creditului redus cu 20-50%, căci unele clauze abuzive, care nu au efect în ce-l priveşte pe consumator, au generat costuri nedatorate.

6. În timp ce aşteptaţi să se judece aceste procese (estimate de mine la 2-3 ani), cereţi pe cale urgentă îngheţarea efectelor contractului, până la finalizarea procesului de fond.

7. Dacă banca vă execută silit, nu rămâneţi pasivi! Formulaţi contestaţie şi cereri de suspendare a urmăririi silite, pe motiv de clauze abuzive. Trebuie doar să le indicaţi, căci judecătorii au obligaţia să le analizeze din oficiu, fără a fi nevoie de acţiuni elaborate şi avocaţi scumpi. Dacă executarea se face de colectorii de creanţe, atacaţi şi contractul de cesiune de creanţă, căci este nul, din moment ce vă transformă, fără voia voastră, în simpli debitori, deşi sunteţi şi rămâneţi consumatori şi cetăţeni care aveţi drepturi.

Gheorghe Piperea este avocat şi profesor de drept la Facultatea de Drept din Bucureşti, cu o experienţă de peste 20 de ani. A fost iniţiatorul unor mari procese colective, majoritatea câștigate, intentate băncilor comerciale pentru comisioanele abuzive din contractele de creditare.

Ungurii au împrumutat franci, dar returnează forinți

 

curs, valuta, ungaria

 

Guvernul Ungariei a demarat un program de sprijinire a clienților băncilor care au făcut împrumuturi în franci elvețieni. Încă de anul trecut, creditele în franci au fost convertite în credite în moneda națională, forintul, pentru ca populația să nu fie nevoită să achite rate majorate ca urmare a creșterii cursului. Banca centrală a Ungariei a alocat 9 miliarde de euro pentru a neutraliza orice efect negativ al conversiei asupra cursului de schimb. Înainte de aplicarea măsurii, clienții își plăteau ratele tot în forinți, însă echivalentul lor în franci.

BNR: «Soluțiile trebuie găsite între bănci și debitori»

Băncile trebuie să evalueze individual cazurile pentru creditele în franci elvețieni și să găsească soluții împreună cu fiecare client în parte, așa cum Banca Națională a «încurajat întotdeauna» instituțiile de credit, a declarat ieri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu. El a arătat că băncile sunt cele care trebuie să-și evalueze cazurile cu probleme și să găsească soluții, în concordanță cu capacitatea lor de a răspunde la această situație. La rândul său, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a precizat că Banca Națională nu poate interveni cu reglementări care să afecteze piața liberă, reluând ideea că impactul aprecierii francului elvețian asupra sistemului bancar nu poate fi major. Tot ieri, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, să discute cu oficialii BNR despre situația creată prin creșterea bruscă a francului elvețian în raport cu euro și leu.

 

 

 

 

Sursa: click

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here