VIDEO. NATO îndreaptă spre frontiera cu Rusia forţe de reacţie rapidă

Noi forţe militare NATO de reacţie rapidă, se amplasează în ţările vecine cu Federaţia Rusă, transmite inforesist.org. Militarii NATO se vor afla la frontieră cu Rusia cel puțin până la sfârșitul anului curent, transmite Interfax Ucraina, care îl citează pe secretarul general NATO Jens Stoltenberg.

Potrivit lui Jens Stoltenberg, militari germani, norvegieni și olandezi s-au poziționat în partea de este a Europei, pentru a fi gata să dea un răspuns oricărei agresiuni din partea estului. Liderul NATO nu a specificat însă care este numărul militarilor.

Secretarul general NATO cheamă Rusia să respecte frontiera cu Europa și să stea cât mai departe de valorile, pe care se bazează statele democratice de pe continentul european.

„Noi observăm că dreptul internațional se încalcă, iar suveranitatea și integritatea teritorială nu se respectă. Noi chemăm Rusia să respecte acordurile de la Minsc”, a menționat Jens Stoltenberg.

 

Secretarul NATO a subliniat că alianța nord-atlantică nu tinde spre o confruntare cu Rusia. „NATO tinde spre o colaborare constructivă cu Rusia. Însă pentru a atinge acest scop, și Rusia trebuie să vrea”, a menționat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit portalului lituanian, Delfi, în Lituania au venit peste 130 de militari americani, în cadrul operațiunii Atlantic Resolve. Pe 14 ianuarie, trenul care transporta peste 50 de unități de tehnica militară necesară pentru soldații americani, a fost deja observat în Lituania.

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here