FOTO. Test Ford Focus: Un facelift cât o nouă generație

Ford a adus atâtea îmbunătățiri gamei Focus, încât pare o cu totul altă generație. Chiar dacă vorbim despre un facelift, este limpede că noul vehicul înglobează cam tot ce poate aduce compania americană mai bun în acest moment pe piață. Rezultatul modificărilor este demn de invidia concurenților.

 

Lupta din segmentul compact a fost întotdeauna captivantă. Fie că vorbim despre cifre de vânzări, de dinamică, performanțe tehnice, conectivitate sau confort, fiecare dintre mai-marii clasei a avut momentul său de glorie, eclipsat rapid de apariția unei noi versiuni a rivalilor direcți. E drept că, în Europa, Volkswagen Golf a fost întotdeauna o nucă prea tare pentru rivali, însă succesul acestui model, bazat pe corectitudine, fără sclipiri, a stârnit și mai mult concurența inovatoare și plină de surprize mai mult sau mai puțin plăcute. Ford Focus a fost, și a rămas, principalul adversar pentru modelul produs la Wolfsburg. Niciun alt model nu a reușit să se implice în lupta dintre cele mai căutate modele din segment, fie că vorbim de Opel Astra, Škoda Octavia, Peugeot 308, Seat Leon sau Renault Mégane. Dovada stă în cifre. Conform companiei de analiză JATO, în primele șase luni ale acestui an au fost înmatriculate 262.633 de unități Golf, 121.261 Ford Focus și 106.295 Škoda Octavia. De la locul trei în jos, doar modele cu înmatriculări sub 100.000 de unități.

 

 Noutăți importante

Ford Focus FL (6)

Implicat în lupta pentru fotoliul de lider al segmentului, noul Ford Focus a sosit pe piață cu un design mai dinamic, împrumutat de la restul modelelor gamei deja lansate, îmbunătățiri majore în domeniul propulsiei și, mai ales, cu un pachet de 18 tehnologii de asistare a șoferului. Disponibil în versiunile cu patru uşi, cu cinci uşi şi wagon, şi cu noua culoare de exterior Deep Impact Blue, noul Focus este mai coborât, mai lat, cu capotă şi grilă noi. Farurile mai înguste, cizelate, şi luminile de ceaţă alungite fac ca partea frontală să arate şi mai îndrăzneţ. Detaliile cromate subtile adaugă la sentimentul de eleganţă, iar spatele maşinii este de asemenea mai elegant, cu hayon noi şi lămpi mai subţiri. „Viziunea noastră a fost să adăugăm mai multă emoţie la designul Focus, încorporând cea mai recentă «faţă Ford». Noul model este mai atletic, cu un limbaj de suprafaţă mai rafinat”, a declarat Joel Piaskowski, directorul departamentului de proiectare al Ford Europa.

 

Ford Focus FL (3)

 

Este cât se poate de adevărat că noul design exterior – în special cel al părții frontale – îți creează un sentiment de forță și modernism, însă adevărata creștere în calitatea percepută este cea din interiorul mașinii. Aici se remarcă consola centrală, mult mai subtilă și bine organizată decât cea a versiunii anterioare, spațiul și materialele mult mai plăcute la atingere. În plus, calitatea îmbinărilor este, cu siguranță, una dintre cele mai bune din clasă, iar zgomotul care pătrunde în habitaclu este redus. Am fi adăugat la caracterizarea interiorului și ergonomia bine gândită – sesizabilă în aproape orice zonă -, însă ne-a dezamăgit modul de amplasare al cotierelor de pe portierele din față. Acestea sunt poziționate mult prea în spate, astfel încât devin aproape inutile, chiar dacă reglezi scaunul pe orizontală. În plus, numărul de butoane amplasate pe volan a rămas destul de mare.

 

Ford Focus FL (1)

 

Revenind la consola centrală și la panoul de bord, ambele au devenit mult mai „user-friendly”. Grație noului sistem SYNC 2, Ford Focus facelift „a scăpat” de o mulțime de butoane care făceau dificilă viața șoferului. Sistemul are un touch-screen color de opt inchi şi control vocal avansat al funcţiilor audio, navigaţiei, sistemului de aer condiţionat şi telefoanelor mobile. Este suficient să apeși butonul pentru controlul vocal pentru a fi invitat să menționezi o comandă. Fie că dorești să schimbi melodia care se aude din boxe, fie că vrei să găsești un punct pe hartă pentru a fi, mai apoi, direcționat către el, SYNC 2 îți face pe plac. Cu o condiție, nu întodeauna ușor de îndeplinit: să rostești cuvintele într-o engleză cât se poate de fluentă și cu o articulare foarte clară.

 

 Miza pe eficiență

Ford Focus FL (5)

 

În privința propulsiei, noul Ford Focus sosește cu o mulțime de noutăți care fac gama de motoare a acestui model una dintre cele mai bogate din întreaga piață auto. Noile motoare EcoBoost de 1,0 și 1,5 litri asigură un consum redus de carburant și, în consecință, emisii mici de CO2. Doar că e greu să obții cifrele anunțate de producător, oricât de dibaci ai fi în domeniul șofatului economic.

 

Gama debutează cu micul, dar sprințarul, propulsor EcoBoost de 1 litru, produs chiar la uzina de la Craiova. Acesta poate fi declinat în două variante, 100 CP sau 125 CP, care consumă, în medie, între 4,6 l/100km și 4,9 l/100km. Conform oficialilor companiei, unul din trei modele Focus vândute în Europa este dotat cu un astfel de motor, care în 2014 a primit titlul „International Engine of the Year” pentru al treilea an la rând. Propulsorul EcoBoost de 1,5 litri, alimentat cu benzină, disponibil cu 150 CP sau 182 CP, afișează un consum mixt cuprins între 5,5 l/100km și 5,9 l/100km. Restul gamei de motoare, care include unități alimentate cu benzină TI-VCT de 1,6 litri și dieseluri TDCi de 1,5 litri, 1,6 litri și 2,0 litri poate fi comandată, în funcție de piața de desfacere, cu cutii manuale sau automate. O singură privire aruncată pe lista de configurații tehnice a modelului Focus, în oricare variantă dorită – 5 uși, 4 uși sau wagon – îți poate da mari bătăi de cap.

 

Ford Focus FL (7)< /span>

Lăsând deoparte datele tehnice furnizate de producător, este demn de menționat faptul că, în timpul testului realizat de AUTO pro la Malaga, în Spania, am putut conduce atât mașini dotate cu propulsoare diesel, cât și cu mult-lăudatele motoare EcoBoost . Dacă despre motorul de 1 litru avem doar cuvinte de laudă, cu excepția consumului care a depășit constant media indicată de producător, despre cel de 1,5 litri alimentat cu benzină putem spune că pare „sugrumat” în momentul în care turația tinde spre zone superioare. În schimb, la capitolul dieseluri, este limpede că Ford deține una dintre cele mai interesante, plăcute și silențioase game disponibile în acest moment în segmentul compact.

Știam deja că Ford Focus este un vehicul cu o dinamică foarte bună. Printre cele mai bune modele compacte din acest punct de vedere. Ei bine, inginerii Ford au reușit să ne arate că se poate chiar mai bine. Noua gamă este chiar mai stabilă și confortabilă, stă pe trasa indicată de șofer chiar dacă încerci să duci mașina către limite și nu îți scoate sufletul atunci când virajele se înșiră cu rapiditate unele după altele. Oficialii Ford ne-au mărturisit că, pentru rezultate optime, au lucrat intens la reducerea efortului de virare fără a afecta feedback-ul primit de șofer. Pentru asta au fost aduse modificări la geometria suspensiei, a fost îmbunătățită rigiditatea laterală a bucşelor şi au fost recalibrate amortizoarele.

 

 Tehnologie costisitoare, dar utilă

Ford Focus FL (2)

 

În materie de tehnologie, noul Ford Focus înglobează o mulțime de sisteme care, până nu demult, erau disponibile doar pe modele din clase superioare. Astfel, în funcție de bugetul avut la dispoziție, puteți comanda un vehicul cu asistență pentru parcarea laterală sau chiar pentru cea perpendiculară (Active Park Assist). Puteți, de asemenea, să includeți în lista de dotări Cross Traffic Alert sau Park-Out Assist, care vă vor ajuta să ieșiți din parcare. Ford a îmbunătăţit şi sistemul de evitare a coliziunilor Active City Stop, care a fost declinat acum și în varianta Active Braking. Ambele vă pot scoate din încurcătură în anumite momente prin emiterea unor semnale sonore sau chiar prin acționarea frânei. Tehnologia existentă Adaptive Cruise Control permite şoferilor Focus să menţină o distanţă fixă faţă de vehiculul din faţă, chiar când acesta circulă la o viteză mai mică decât viteza de croazieră. Pentru ocaziile când sistemul Adaptive Cruise Control nu este activ, Ford lansează sistemul Europe Distance Indication, care permite şoferilor să fixeze o distanţă preferată pe care doresc să o menţină faţă de vehiculul din faţă. Dacă şoferul se apropie, sistemul emite o avertizare pe bord în trei etape – de la gri la galben şi la roşu. Alte sisteme demne de luat în seamă sunt Adaptive Cruise Control cu Europe Distance Indication și MyKey. Și la nivelul iluminării Ford a adus unele inovații tehnice disponibile pe modelele cu dotări de top. Desigur, toate acestea costă și, pentru mulți, par a avea o utilitate îndoielnică.

 

 

 

(Sursa: autopromag.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here