România – primul partener economic al Republicii Moldova. Rusia pierde piața moldovenească

România a devenit în primele 11 luni ale anului 2014 primul partener economic al Republicii Moldova, înaintea Federației Ruse, ceea ce înseamnă că exporturile țării vecine în Republica Moldova au crescut cu 15,6% față de perioada similară a anului 2013, potrivit datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS), transmite portalul independent.md.


Astfel, în ianuarie-noiembrie 2014, Republica Moldova a importat din România mărfuri în valoare de 751 milioane de dolari, cu 15,6% mai mult decât în perioada similară a anului 2013, iar exporturile s-au cifrat la 400,2 milioane de dolari, cu 18,5% mai mult decât în 2013.

 

De cealaltă parte, scad schimburile comerciale dintre Republica Moldova şi Rusia. În ianuarie-noiembrie, pe piaţa moldovenească au ajuns mărfuri din Federația Rusă în valoare de 622,9 milioane de dolari, iar Moldova a exportat mărfuri în valoare de 407,4 milioane de dolari.

21

În total, importurile de mărfuri realizate în perioada ianuarie-noiembrie 2014 au totalizat 4811,9 milioane de dolari, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2013, cu 2,5%.

Importurile din ţările Uniunii Europene s-au cifrat la 2359,7 milioane de dolari, cu 5,6% mai mult decât în ianuarie-noiembrie 2013, deţinând o pondere de 49% din importurile totale.

 

Mărfuri provenite din ţările CSI în Republica Moldova au avut o valoare de 1302,7 milioane de dolari, cu 12,6% mai puţin decât în ianuarie-noiembrie 2013, care echivalează cu o cotă de 27,1% din importurile totale.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here