Lebede pe lacurile din Neamţ. Mii de păsări sunt atracţia turiştilor şi a fotografilor

Lebedele sunt de câţiva ani o atracţie pentru turiştii veniţi în zona Neamţului. Pe lacurile de la munte s-au strâns câteva mii de păsări. Localnicii s-au obişnuit cu ele: Unii le dau de mâncare, alţii, însă, le vânează.

Mulţi nemţeni care locuiesc la munte nu apucaseră să vadă lebede până acum câţiva ani. Acum peisajul le încântă privirea pe Bâtca Doamnei, Vaduri şi Pângăraţi, unde populaţia de păsări a crescut şi s-a diversificat. Lebedele gri şi albe sunt cele mai admirate. Mai există câteva feluri de raţe sălbatice şi alte păsări care, de obicei, iarna, stau în zone mai calde, nicidecum la munte.

Pentru turişti este extraordinar să poţi sta atât de aproape de nişte lebede şi de aceea vin aşa de mulţi în această zonă. Ele s-au acomodat foarte bine în ultimii ani, iar numărul lor a crescut foarte mult.

Zona atrage mulţi pasionaţi de păsări. Fotograful Ovidiu Slătineanu promovează zona Neamţului şi deţine câteva premii importante. Vine aproape în fiecare weekend să urmăreasca lebedele şi să facă fotografii.

Medicul veterinar Cătălin Rusu are casa chiar lângă lac. În urmă cu câţiva ani, s-a trezit cu ele, iar de atunci păsările nu au mai plecat. Le hrăneşte în fiecare an cu grăunţe.

Lebedele şi raţele de pe lacul Pângăraţi fac deliciul turiştilor, care se opresc pentru câteva fotografii când trec prin zonă.

Numărul păsărilor care populează lacurile din zona montană a Neamţului creşte în fiecare an. Şi numărul braconierilor este tot mai mare. Legea prevede o pedeapsă între 3 şi 5 ani de închisoare pentru vânatul lebedelor sau al altor exemplare protejate.

 

 

 

Sursa: tvr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here