Mari personalităţi ale lumii şi ciudăţeniile lor

Ernest Hemingway a supravieţuit la două accidente de avion, patru accidete de automobil şi evenimentelor produse de cinci războaie. În mod straniu, a ales să-şi pună capăt sinucigându-se. Un psihiatru care i-a studiat opera susţine că scriitorul suferea de depresie maniacală şi asta l-ar fi împins să facă gestul extrem.

Scriitorul Lewis Carroll, autorul superbei fantezii “Alice în Ţara Minunilor”, a inventat un stilou electric, un triciclu şi un sistem codat, care ajuta la memorarea oricărui număr. Din păcate, era imposibil să memorezi tocmai codul sistemului şi, ca urmare, invenţia a rămas nevalorificată.

Scriitorul ceh Franz Kafka a fost toată viaţa vegetarian, deşi bunicul lui era măcelar.

În casa marelui poet romantic George Byron, cunoscut ca suferind de psihoză maniaco-depresivă, a fost găsită după moartea lui o bogată colecţie de fire de păr din zona intimă provenind de la femeile pe care le-a cunoscut.

Scriitorul Charles Dickens avea o plăcere morbidă: aceea de a petrece ore în şir la morgă, studiind cadavre neidentificate. Ce urmărea cu acest studiu şi la ce concluzii a ajuns n-a aflat nimeni niciodată.

La sfârşitul carierei, Oscar Wilde şi-a semnat scrierile cu un pseudonim, Sebastian Melmoth, din motive numai de el ştiute. Toată viaţa l-a detestat pe Charles Dickens, căruia i-a criticat necontenit lucrările.

William Shakespeare era un pasionat vânător de cerbi. Se pare însă că vâna fără autorizaţie – cu alte cuvinte, era braconier.

Scriitorul rus Lev Tolstoi a avut o tinereţe tumultuoasă, în care a iubit un mare număr de femei de toate rangurile, de la înalta societate până la mica burghezie şi chiar la servitoare. Şi-a notat într-un jurnal aventurile şi fanteziile erotice, iar când s-a căsătorit, la 34 ani, cu Sofia Bers, care avea numai 18 ani, i-a pus la dispozitie acest jurnal, spunându-i că doreşte ca între ei să nu existe secrete.

În timpul Primului Război Mondial, Agatha Christie a fost asistentă medicală voluntară într-un spital de campanie. Apoi, s-a angajat la o farmacie, specializându-se în otrăvuri – de aici i-au venit cele mai multe idei folosite ulterior în romanele sale.

Anton Cehov a fost unul dintre primii mari colecţionari de timbre poştale din lume.

Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului detectiv Sherlock Holmes, era pasionat de creaturile fantastice.

 

 

 

Sursa: libertatea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here