VIDEO. Deznodământul atacului de la Charlie Hebdo. FILMUL operaţiunii de 48 de ore în urma căreia terorişti au fost asasinaţi

53 de ore de groază, două incidente armate, două luări de ostatici, 17 morţi, un oraş şi o ţară sub asediu.

Este ceea ce au trăit francezii în ultimele zile, până la deznodământul de vineri seara, când forţele de ordine au luat cu asalt simultan locurile unde se retrăseseră teroriştii, ţinând ostatici.

Autorii masacrului din redacţia săptămânalului Charlie Hebdo au fost ucişi după ce fuseseră asediaţi o zi întreagă într-o tipografie din apropiere de aeroportul Roissy.

Focuri de armă, o explozie, membri ai trupelor speciale agitându-se pe acoperişul tipografiei, din nou focuri de armă şi apoi linişte. După aproape 9 ore de asediu, fraţii Kouachi au ieşit trăgând cu arma din tipografia din Dammartin-en-Goële, unde se baricadaseră încă de dimineaţă.

 

 

Intervenţia a durat doar câteva minute. Forţele speciale au deschis focul, omorându-i pe cei doi terorişti, în timp ce un bărbat care era ţinut ostatic a scăpat nevătămat. A fost finalul unei uriaşe operaţiuni de securitate, la care au luat parte forţe speciale, lunetişti, poliţişti şi elicoptere.

Cherif şi Said Kouachi fuseseră identificaţi încă de miercuri drept autorii masacrului de la redacţia săptămânalului Charlie Hebdo. A început atunci o uriaşă vânătoare care s-a derulat în special în regiunea Reims, la nord-est de Pariş. Vineri fuseseră văzuţi într-o benzinărie, dar poliţiştii le-au pierdut urma. Au reapărut la 40 de kilometri spre sud, unde şi-au abandonat maşina şi au luat ostatică o şoferiţă, pe care au eliberat-o apoi, păstrând maşina.

”Erau doi indivizi cu arma cu puşti, o ţeavă lungă şi genţi. Au forţat-o pe şoferiţa să urce în spate, au urcat la volan şi au plecat cu maşina, cu tot cu femeie”, spune un martor.

Ştiind acum cu ce maşina se deplasează, poliţiştii i-au localizat pe un drum care ducea spre Pariş. A început o urmărire cu schimburi de focuri, care s-a încheiat la ieşirea din Dammartin-en-Goële. Au urmat noi schimburi de focuri, iar teroriştii s-au baricadat în tipografie. Au luat iniţial doi ostatici, dar unul dintre ei a reuşit să se ascundă şi le-a dat permanent informaţii preţioase forţelor de ordine.

Înconjuraţi, fraţii Kouachi ştiu că nu mai au şanse de scăpare, dar religia le interzice să-şi ia singuri zilele. Vrând să moară ca nişte martiri, decid să iasă din tipografie după nouă ore, într-o salvă de focuri.

Pe parcursul zilei, fraţii Koauchi au contactat de mai multe ori redacţia unui post de televiziune, ca să se asigure că se ştie în numele cui au acţionat.

”Am fost trimis eu, Cherif Kouachi, de către al-Qaida din Yemen. Am fost acolo şi cel care m-a finanţat a fost şeicul Anwar al-Awlaki”, a spus pentru postul tv Cherif Kouachi.

De altfel, un lider al-Qaida din Yemen a ameninţat vineri seara Franţa cu noi atacuri. Este şi temerea francezilor, care de două zile au senzaţia că trăiesc în mijlocul unui război.

Reporterii unei televiziuni au luat legătura cu Cherif Kouachi şi Amedy Coulibaly:

 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here