Tranzacție pe piața online din România! Este cea mai mare sumă plătită pentru un site de conţinut

Cel mai vizitat site culinar din România, bucătăraș.ro, a fost cumpărat de compania Skin Media (distribuitorul Nikon), anunță Orlando Nicoară, pe blogul personal.

Bucataras.ro, site lansat de Gusti Roman si Catalin Tepelin, are în spate una din cele importante comunități de bucătari amatori din România. Traficul zilnic depaseste constant 100.000 vizitatori unici, iar in decembrie SATI a raportat aproape 1.8 milioane de vizitatori unici.

Ce spune unul din foștii proprietari despre exit

„Discutiile au inceput in august si am oferit detalii foarte in amanunt despre produs. Bucataras.ro este liderul siteurilor culinare de aproape 3 ani si este un proiect crescut din pasiune in 6 ani, fara presiune, si care are o comunitate vesela si frumoasa. Este secretul performantelor sale extraordinare. Nu pot da absolut nici un detaliu legat de cifrele tranzactiei, pot spune ca echipa care-l administreaza va lucra cot la cot cu noul partener, iar daca vor fi schimbari in site, acestea vor fi pozitive! Pentru ca SKIN, noul proprietar, este un partener foarte serios din ce mi-am dat seama in tot acest timp in care am purtat discutiile. A fost a 3-a oferta primita in 6 ani, sint convins ca am facut alegerea corecta acum. In privinta mea, cu siguranta voi porni un nou proiect, am mai multe idei, insa imi voi acorda timpul necesar de a-l construi fara presiune, exact dupa reteta bucataras.ro”, a punctat Gusti Roman pentru Obiectiv.info.

Orlando Nicoară consideră că suma pe care s-a vândut site-ul are cinci zerouri și ar putea fi cea mai importantă tranzacție a anului trecut. „Cred ca e cea mai mare suma platita ever pentru un site de continut”.

De ce au intrat cei de la Skin Media pe această zonă

Fostul manager al Mediafax Group crede că Skin Media va folosi comunitatea şi potenţialul site-ului pentru a ocupa o cotă cât mai mare din piaţa de electrocasnice pentru bucătărie.

De altfel, compania Skin Media a intrat “pe segmentul de electrocasnice mici pentru bucătărie cu opt branduri diferite de la care aşteaptă încasări anuale de 4 mil. euro, respectiv o cotă de 5% din piaţa de profil, după primii doi ani.”

 

 

 

Sursa: obiectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here