Tot Moldova-i fruntea! CETĂȚILE INVINCIBILE ale RĂZEȘILOR lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Foto: Cetatea Hotin

Moldovenii au construit şi fortificat zeci de cetăți în perioada medievală. Din secolul al XIV-lea şi până în secolul al XVI-lea s-au ridicat ziduri de apărare de la Hotin la Soroca, la Roman sau Cetatea Albă.

 

Doar o parte dintre ele mai sunt însă astăzi în picioare. Dintre acestea Yahoo News a selectat cinci cele mai frumoase cetăți moldovenești, încă în granițele ţării sau în afara lor, care îşi așteaptă vizitatorii.

 

Cetatea Hotin

 

Situată pe malul abrupt al Nistrului, în orașul Hotin din regiunea Cernăuți a Ucrainei de astăzi, Cetatea Hotin, construită după 1400 de Alexandru cel Bun şi consolidată de Ştefan cel Mare, a fost declarată în 2007 una dintre cele șapte minuni ale Ucrainei. Cu o suprafață de 870 metri pătrați, cinci turnuri, un palat domnesc, paraclis, cazarmă  şi ziduri groase, cetatea este înconjurată de un şanţ de apărare peste care trece un pod. În prezent Hotinul reprezintă una dintre cele mai importante atracții cultural-turistice ale Euroregiunii „Prutul de Sus” (creată în urma unui tratat româno-ucrainian).

 

Cetatea de Scaun a Sucevei

 

În 1388 Petru I Mușat se hotărăște să mute capitala Principatului Moldovei din Siret în Suceava şi construiește aici două cetăţi. Cetatea de scaun avea să fie construită pe un pinten terminal al unui platou aflat la 70 m față de lunca Sucevei, la marginea de est a orașului de astăzi, ce privește spre întreaga vale a râului. Construcția avea un plan rectangular cu laturile egale două cate două, fiecare prevăzută la mijloc si pe colturi, la exterior, cu turnuri de apărare (7), întărite cu contraforturi. După lucrările de fortificare întreprinse de Ştefan ce  Mare cetatea, a cărei suprafața a ajuns sa măsoare 7500 de metri pătrați, a luat o forma stelată, cu un număr mare de bastioane, dintre care astăzi se mai păstrează nouă. Cetatea de Scaun a Sucevei este deschisă turiștilor şi găzduiește expoziții artistice temporare.

 

Cetatea Neamț

 

Cunoscută şi sub numele de Cetatea Neamțului, cetatea situată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamţ a fost ridicată pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului, la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. Ea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat şi fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare. Privita de sus, cetatea are un plan patrulater, cu laturi inegale, care sunt însă adaptate după inclinația terenului. Turnurile cetăţii au fost încastrate în ziduri, din cauza faptului ca fortificațiile naturale de pe trei dintre laturi nu permiteau construirea lor la exterior, fapt care o deosebește de alte cetăți moldovenești. Construcția a fost reabilitată în 2007-2008 şi este în prezent deschisă publicului, site-ul monumentului istoric oferind şi un tur virtual.

 

Cetatea Soroca

 

Situată, la granița cu Ucraina, pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova, Cetatea Soroca a fost construită în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortărețe genoveze, Alciona. Ulterior ea a fost reconstruită de Petru Rareș, care a ridicat şi zidurile de piatră. Soroca este unică printre cetățile medievale moldovenești prin arhitectura sa. Planul circular al cetății are un diametru de 37,5 metri, patru turnuri circulare și un turn de acces de plan rectangular. Potrivit adevarul.md, cetatea este în proces de reabilitare din 2012, lurările urmând să fie terminate în primăvara anului viiitor.

 

Cetatea Albă

 

Situată în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi, Cetatea Albă s-a aflat sub suveranitatea moldovenilor între 1359 și 1484. Orașul care o găzduiește a făcut ulterior parte din Regatul României între 1918 și 1940. Unii istorici spun că este cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, înălțată în secolul al XIII-lea pe locul unei vechi colonii grecești. Edificiul, cu un zid de doi kilometri lungime, cu 26 de turnuri si trei porți era înconjurat de un șanț de apărare larg, cu o adâncime de 25 de metri, potrivit descopera.org. În 2011 Cetatea Albă, alături de Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi, a fost inclusă în topul 7 minuni ale Ucrainei.

 

(Sursa: Yahoo News)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here