Klaus Iohannis, primul președinte al României care anunță participarea la liturghie pe Facebook

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că va participa la slujba de liturghie de duminică, 4 ianuarie, prin intermediul rețelei de socializare. Pentru că majoritatea votanților săi au fost tineri, șeful statului îi ține la curent pe aceștia cu ajutorul Facebook în legătură cu programul său de zi cu zi.

Deși a fost dur criticat în campania electorală pentru că este luteran, ci nu ortodox, așa cum este o mare parte din populația României. De asemenea, Iohannis a anunțat că va participa la toate slujbele ortodoxe importante, pentru a fi alături de creștini.

„La ora 10, particip la liturghia duminicală de la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, cu hramul Sfânta Treime, din Sibiu. Slujba va fi condusă de Mitropolitul Ardealului și Arhiepiscop al Sibiului, Laurențiu Streza. Potrivit pravilelor Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de creștin luteran, voi participa numai la prima parte a liturghiei, care se încheie cu citirea Evangheliei. Astfel, voi fi alături de toți românii ortodocși și care, în primele zile ale anului 2015, se roagă pentru sănătate, înțelepciune și pace. Pe parcursul mandatului meu, voi fi prezent, periodic, la ceremoniile religioase ale cultelor legal recunoscute din țara noastră”, a scris Klaus Iohannis pe rețeaua de socializare Facebook.

Anunțul președintelui României vine la o zi după ce soția sa, Carmen Iohannis, a postat o pe rețeaua de socializare o fotografie în care șeful statului apare în fața unui altar. Imaginea a stârnit reacții din partea oamenilor, iar asta pentru că ipostaza este una neobișnuită pentru un președinte al României. Este fără precedent ca șeful statului să fie fotografiat în timpul unei rugăciuni și prima-doamnă să prezinte public astfel de momente.

Ziarul Evenimentul Zilei a aflat că poza a fost făcută de către Mugur Vărzariu pe 2 noiembrie 2014, si nu pe 2 ianuarie 2015 – cum multă lume a crezut, pentru că ieri a fost postată pe pagina de socializare a lui Carmen Iohannis.

EVZ l-a contactat pe fotograf și a aflat în ce context a fost realizată imaginea-document. În opinia acestuia, ceea ce a făcut Prima doamnă este un lucru cât se poate de moral, aratând gradul de deschidere al familiei prezidențiale față de cetățenii României, fotografia făcând parte dintr-un documentar de campanie. “Am ajuns la Sibiu și, din păcate neavând informații precise despe programul oficial al domnului președinte, nu mi-a fost deloc ușor să-l urmăresc pe parcursul zilei. Imaginea a fost realizată pe data de 2 noiembrie la biserică, în timpul Liturghiei. În ultima clipă am aflat că va merge acolo și am ajuns destul de târziu, când deja începuse slujba. Am intrat în biserică, dar nici agentul de securitate personal nu știa unde se află familia Iohannis. Reprezentanții bisericii mi-au spus să nu fotografiez, ca să nu deranjez. În îmbulzeala de la sfârșitul slujbei, atât doamna Iohannis cât și domnul președinte au trecut pe lângă mine fără să îi observ. În ultimul moment am reintrat în biserică și i-am zărit în dreptul altarului. Este singurul cadru pe care îl am cu cei doi la biserică. Pot spune că a fost un miracol faptul că am reușit”, a explicat fotograful.

 

 

 

 

Sursa: evz

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here