Proiectele IULIUS sunt locul de întâlnire și entertainment pentru toate vârstele, destinația ta preferată de shopping sau locul în care ai acces la toate serviciile necesare, aproape de casă. Palas, Iulius Mall, Family Market Miroslava și Bucium își așteaptă vizitatorii, după un program special, atât în zilele de vineri și sâmbătă, cât și în a doua zi de Paște. Cafenelele și restaurantele de la Palas te întâmpină cu atmosferă de sărbătoare inclusiv în prima zi de Paște, iar Cinema City din Iulius Mall Iași este, de asemenea, o variantă pentru cei care doresc să vizioneze un film în compania celor dragi.
Dacă încă nu ai bifat tot de pe lista de cumpărături pentru masa de Paște sau vrei să fii în pas cu ultimele noutăți atunci când vine vorba despre vestimentație și accesorii în trend, trebuie să știi că Palas este deschis vineri, 18 aprilie 2025, conform programului normal: 10.00 – 22.00, iar sâmbătă, de la ora 10.00 până la 18.00. În prima zi de Paște este închis, dar începând cu data de 21 aprilie ești așteptat la shopping conform programului obișnuit.
Și hypermarket-ul Auchan este deschis vineri, de la ora 07.00 până la 22.00, și sâmbătă, în intervalul orar 07.00 – 18.00. Duminică este închis, însă de luni se redeschide, conform programului obișnuit.
Vești bune pentru cei mici! Labirintul îi întâmpină pe micuți cu surpize dulci și cu două personaje simpatice, gata să îi ajute în drumul lor spre îndeplinirea misiunii. Bucuria căutării indiciilor și buna dispoziție îi va însoți pe copii până pe 22 aprilie, în intervalul orar 12.00-20.00. Și trambulina și caruselul din parcul Palas sunt deschise de Paște, iar sâmbătă îi așteaptă pe micii aventurieri de la ora 10.00 până la ora 18.00, și duminică, în intervalul orar 14.00 – 22.00. Joi, 17 aprilie, începând cu ora 13.00, cei mici pot participa în cadrul Atelierelor de încondeiat ouă, care vor avea loc în Atrium, lângă Labirint. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Restaurantele și cafenelele propun celor care vin în perioada Sărbătorilor Pascale experiențe care includ meniuri speciale, decoruri de primăvară sau muzică live și vor fi deschise sâmbătă, de la ora 10.00 până la 18.00, duminică, în intervalul orar 14.00 – 24.00, dar și luni, după programul obișnuit.
Cinema City din Iulius Mall Iași este deschis de sărbători
Dacă vii la Iulius Mall Iași, poți explora oferta magazinelor sâmbătă, de la 10.00 până la ora 18.00 și în a doua zi de Paște, după programul obișnuit.
La Carrefour Market poți să mergi inclusiv sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Duminică este închis, dar de luni te poți bucura de oferte speciale în intervalul orar 10.00 – 22.00.
Descoperă noi povești captivante pe ecranele de la Cinema City care va fi deschis sâmbătă, de la ora 10.30 până la 18.00, iar duminică, de la ora 14.00 până la 23.00.
Proiectele Family Market, deschise în a doua zi de Paște
Family Market Bucium și Family Market Miroslava vor funcționa după un program special în această perioadă, începând cu ziua de sâmbătă, când magazinele vor fi deschise în intervalul orar 09.00 – 18.00, iar supermarket-urile Auchan, de la 07.00 până la 18.00. Duminică, atât magazinele, cât și Auchan vor fi închise, iar luni, programul va fi 10.00 – 21.00 pentru magazine și 10.00 – 22.00 pentru supermarket. Dacă vrei meniuri alternative la masa tradițională de Paște, nu uita că restaurantul Drive-Thru McDonald’s din Family Market Bucium este deschis non-stop. Iubitorii de mișcare sunt așteptați la Stay Fit din Family Market Miroslava atât sâmbătă, în intervalul orar 09.00-17.00, cât și luni, în intervalul orar 12.00-20.00.
Departament PR IULIUS