În zilele de 15, 16 și 17 noiembrie, la Poligonul „Alin Moldoveanu – Omega Tehnoton” din Iași vor avea loc Campionatele Internaționale ale României și etapa a V-a a Campionatului Național la tir cu aer comprimat – 10 metri, pentru juniori și seniori. Ca de fiecare dată, Federația Română de Tir Sportiv a găsit, în cadrul Clubului Omega Tehnoton din Iași, un mediu propice pentru manifestarea celor mai valoroși competitori români, dar și a oaspeților de peste hotare. Probele de concurs vor fi de pușcă și pistol, feminin și masculin, individual și pe echipe mixte.
„Ediția din acest an, a XX-a a întrecerii internaționale, va fi una foarte spectaculoasă și disputată, având în vedere că la start se vor alinia trăgători de certă valoare, aureolați la competițiile europene și mondiale. Ei vin din Republica Moldova, Ucraina și România. Sportivilor care se vor clasa pe primul loc le vom oferi și premii în bani. Așteptăm la Poligonul care poartă numele campionului nostru olimpic Alin Moldoveanu cât mai mulți spectatori să urmărească acest concurs sau pe cei tineri să-l descopere și, poate, în viitor, să-l practice.” – ne-a declarat senatorul Marcel Popa, președinte de onoare al C.S. Omega Tehnoton.
România îi va avea la start pe pușcașa Laura Ilie, multiplă campioană europeană și medaliată șase ani consecutiv în Cupa Mondială, pe Luca Joldea, triplu medaliat în acest an la pistol, în cadrul Campionatelor Mondiale de juniori, cu aur, argint și bronz, și pe Daria Haristiade, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de juniori și campioană națională de senioare. În fruntea delegației din Republica Moldova se va afla Ana Dulce (19 ani), care în acest an a cucerit titlul european de senioare în proba de pistol AC individual. Ucraina vine cu o delegație numeroasă la competiția de la Iași, care îl are în componență pe cel mai valoros pistolar al țării și al zecelea al lumii. Este vorba de Victor Bankin, vicecampion european în acest an, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial din 2022 și ocupant al locului 11 la Jocurile Olimpice de la Paris.
Iașul va fi reprezentat de sportivii secțiilor de profil ale CS Politehnica și CS Omega Tehnoton.
Campionatele Internaționale ale României și etapa a V-a a Campionatului Național la tir cu aer comprimat – 10 metri vor începe vineri, 15 noiembrie, ora 9:00, cu proba de pușcă, masculin și feminin, finalele urmând să aibă loc între orele 13:15 și 16:00. Sâmbătă, programul va fi același, dar pentru proba de pistol, iar duminică sunt programate concursurile pe echipe mixte.