despre micile întîmplări bune și frumoase ( nimic despre referendumăria noii înfruntări apocalipticoase de la Chiș’nău )
Graurii îs nişte vrăghii mai mărişoare, cu pene negre, punctate cu mici benghiuri aurii.
Cînd eram copchil, îi credeam un fel de ciori mai mititele, fiindcă bunic-mea ne trimitea să alungăm stolurile de grauri care veneau la corcoduşe sau la poamă. Poamă, adică struguri, cum dzîșem noi, les paysans din Moldova. Scuzaț’ vorba putinistă …
Cine sînt, de fapt, graurii, am aflat abia cu niște ani în urmă, cînd, după ce am auzit nişte sunete cu totul de-a mirării, într-un copac din faţa ferestrelor apartamentului, am făcut cunoştinţă cu graurul botezat instant Gică. I-am făcut cunoştinţă cu domnul graur şi băiatului meu cel mic, care a ascultat, cu ochii mari, ce sunete putea să scoată vraghia neagră din copac. ,, E ca la Animal Planet, tată ! ,, , a zis băiatul, mirat că în copacul de lîngă el se întîmplă asemenea chestii sonore, produse de o pasăre așa de mică.
Mda, e nostim că eu, trăit mai mult la ţară vreo douăzeci de ani , am aflat pe asfalt ce ninunăţii pot face graurii. Dar pentru asta i-s dator domnului graur Gică, desigur. Fără glumă.
Despre domnul Gică şi ai lui am vrut să scriu imediat după întîlnirea cu el. Doar că m-am luat cu prostiile cotidiene. Dar, după cîteva zile, stînd la o terasă acum moartă, am ciulit urechea, brusc, sub un copac de lîngă bulevardul mahalalei urbane în care viețuiam. De sus, dintre crengile încă înfrunzite, se auzeau nişte ciripituri ca de pădure tropicală. Nişte păsări în drum spre Africa, mi-am zis , uitîndu-mă spre crengi ca hipnotizat.
După vreun minut, m-am dus mai sub copac, căutînd să văd, printre crengi şi frunze, ce fel de pasăre scoate asemenea sunete. Şi, căutînd cu ochii, am văzut : era un neam de-al domnului Gică. Graur, adică. Se vede că, deşi mă cred licenţiat în grauri, mai am încă destule de învăţat.
Un om, uitîndu-se ţintă înspre crengile unui copac, lîngă un bulevard cu tramvaie şi maşini, poate părea destul de bizar. Dar asta, pe lîngă bucuria întîlnirii cu un văr de-al domnului Gică, e cu totul nesemnificativ. Pe cuvînt. Oricît de diversionist ar părea asta, în zilele cînd rrromînii adevărați & pro-neuropeni ar trebui să treacă Prutul cu toții, pentru a se alinia în spatele unei gîște prezidențiale basarabene, cu pretenții de vultureasă și prestație găinațoforă. Cu lungi păreri de rău pentru putinismul meu re-confirmat, prefer graurii.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-i-a/ )
