Un accident rutier s-a produs astăzi la Podu Iloaiei, între un autocar în care se aflau 55 de persoane și două autoturisme. Din primele informații, se pare că trei victime sunt conștiente și neîncarcerate, iar mai multe persoane au suferit atacuri de panică.
Începând cu ora 09.50 a fost activat Planul roșu de intervenție.
La fața locului intervin rapid autoritățile, mobilizând o autospecială de intervenție, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), o autospecială de terapie intensivă mobilă și o autospecială cu medic de la UPU Sf. Spiridon Iași.
Echipele de intervenție acordă primul ajutor victimelor și se asigură că toți cei implicați primesc îngrijirile necesare. Traficul în zonă este momentan restricționat pentru a permite desfășurarea operațiunilor de salvare.
Sursa foto: Radar Iasi