Fără număr! Costel Alexe în fața unui nou dosar penal. Denunțătorul este un fost subordonat

Dosarul este instrumentat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, fiind începută urmărirea penală in rem (asupra faptei, nu împotriva vreunei persoane). Plângerea a fost depusă de către Mihai Lucaci, fost director al Direcției Județene de Pază, instituție subordonată Consiliului Județean. După ce a fost concediat abuziv de două ori, Lucaci a obținut în baza unei hotărâri judecătorești plata salariilor neîncasate, aproximativ 160.000 de lei. Instanța a dispus ca suma să fie achitată în cote egale de către Direcția de Pază și de Consiliul Județean. Însă, toții banii au fost virați din conturile Direcției Județene de Pază, instituția fiind astfel prejudiciată. Inițial, dosarul a fost instrumentat de către DNA, care și-a declinat competența către Parchetul Curții de Apel Iași. Denunțul lui Lucaci nu s-a îndreptat doar împotriva lui Alexe, ci și a celor doi directori ai Direcției de Pază, Dănuț Podea și Petru Nicolau. „Au plătit o avocată din banii instituției prin fals și uzurparea funcției, fără ca eu să îmi dau semnătura. Alexe a acceptat tacit declarațiile lui Dănuț Podea și Petru Nicolau și m-a concediat abuziv. Deși trebuia să primesc salarii compensatorii atât de la Direcție cât și de la CJ, lui Podea i-a fost frică să ceară de la Alexe fondurile, așa că a plătit tot din bugetul direcției”, a spus Mihai Lucaci.

Fostul director al Direcției Județene de Pază, instituție subordonată Consiliului Județean Iași, a făcut o plângere impotriva lui Alexe și a altor trei persoane pentru fals în documente, uzurparea funcției, dar și pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem. Primele cercetări au fost efectuate de către DNA, care a dispus începerea urmării penale pentru mai multe fapte, dar a și dispus clasarea pentru o faptă de abuz în serviciu.

Mihai Lucaci a făcut plângerea împotriva lui Costel Alexe, Dănuț Podea, directorul interimar al Direcției Județene de Pază și Protecție, Petru Nicolau, angajat al Direcției și a unei avocate, Roxana Ruja, care a reprezentat instituția în procesele cu acesta.

Concediat abuziv de două ori de Costel Alexe

Mihai Lucaci, fost șef la Direcția Județeană de Pază și Protecție (DJPP) Iași, a fost concediat de două ori din aceeași funcție de Costel Alexe, după ce între aceștia au apărut mai multe dispute. Mihai Lucaci a fost dat afară de la DJPP Iași în 2021, însă și-a câștigat postul în instanță, odată cu plata salariilor compensatorii de circa 160 mii lei.

Numai că, în luna septembrie 2022, la câteva săptămâni după ce a revenit pe funcție, a fost suspendat din nou. Lucaci a fost înlăturat de la șefia DJPP Iași după ce i s-au reproșat aspecte derulate în perioada în care nu era director.

CJ și Direcția de Pază nu au respectat hotărârea instanței

Mihai Lucaci a fost reintegrat pe funcție în august 2022 după un șir lung de procese. Instanța a decis ca acesta să primească circa 160.000 lei despăgubiri sub forma salariilor compensatorii. Conform hotărârii instanței, banii trebuiau dați în cote egale de către Direcția de Pază și Consiliul Județean. Doar că fondurile au fost plătite integral de Direcție. În plus, Lucaci susține că Podea stă ilegal pe funcția de director.

Trebuie să verifice Curtea de Conturi cum nu a fost respectată hotărârea instanței. Banii trebuiau dați în cote egale, însă a plătit numai Direcția. Lui Podea i-a fost frică să îi ceară lui Alexe banii. Nici acum, CJ nu a plătit partea sa către Direcția Județeană de Pază și Protecție, deși acest lucru a fost stipulat clar în decizia instanței. Vorbim de prejudicierea Direcției. Ca să nu mai vorbim de faptul că Podea ocupă acest post ca interimar de o perioadă îndelungată, termenul limită fiind depășit de multă vreme. A semnat acte ce nu intrau în atribuțiile sale și a prejudiciat angajatorul, a spus Mihai Lucaci.

Plângere pentru abuz în serviciu după ce a fost concediat abuziv

Lucaci a făcut plângere pentru abuz în serviciu, după ce a fost concediat în 5 septembrie 2022. În acel moment, Mihai Lucaci se afla în concediu medical, însă cu toate acestea i-a fost desfăcut contractul de muncă. La jumătatea lunii august 2022, Mihai Lucaci a avut câștig de cauză în dosarul deschis împotriva lui Costel Alexe, CJ Iași și DJPP Iași privind concedierea sa abuzivă. Magistratii de la Tribunalul Iași au decis reintegrarea acestuia și plata salariilor restante, decizia fiind cu titlu executoriu.

Abia revenit pe funcția de director, Mihai Lucaci a fost însă suspendat în baza dispoziției  741/05/09/2022, în care Alexe invoca prevederile din Codul Muncii, folosindu-se de faptul că Lucaci a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă. Culmea, Mihai Lucaci se afla în concediu medical în ziua respectivă și nu putea fi dat afară.

Acuzații de delapidare și de constituire a unui grup infracțional organizat

Mihai Lucaci a depus plângere și pentru delapidare după ce a constatat că Dănuț Podea a plătit câteva mii de lei din banii Direcției o avocată. Podea a scos din caserie 3.000 lei pentru a achita onorariul către o avocată, Roxana Ruja, care a reprezentat Direcția tocmai în procesele lui Mihai Lucaci. Iar Podea a achitat factura exact în ziua în care Mihai Lucaci și-a reluat atribuțiile de director, în 23 august 2022.

Nu avea dreptul să vireze fondurile fără semnătura mea pentru a plăti onorariul avocatei, cum nu avea nici Alexe dreptul de a nu plătit jumătate din suma pe care mi-au datorat-o. Sunt convins că ei știau acest lucru. Practic, au plătit o avocată din banii instituției prin fals și uzurparea funcției, fără ca eu să îmi dau semnătura. Alexe a acceptat tacit declarațiile lui Dănuț Podea și Petru Nicolau și m-a concediat abuziv. Deși trebuia să primesc salarii compensatorii atât de la Direcție cât și de la CJ, lui Podea i-a fost frică să ceară de la Alexe fondurile, așa că a plătit tot din bugetul direcției”, a mai spus Mihai Lucaci.

Acesta a menționat că toate infracțiunile pentru care a făcut sesizarea au fost comise „în condițiile existenței și a acțiunii unui grup infracțional organizat, din care a făcut parte și avocata care a reprezentat DJPP.

„Au distrus zeci de vieți”

Lucaci mai susține și că Direcția de Pază a ajuns o vacă de muls pentru Podea și apropriații acestuia. Mihai Lucaci a menționat și faptul că în ultimii ani, zeci de angajați au fost nevoiți să își dea demisia sau au fost dați afară în urma comportamentului abuziv al directorului și a apropiaților acestuia.

De când au ajuns aceștia la Direcția de Pază au distrus zeci de vieți. Au dat oameni afară abuziv, au pierdut contracte încheiate cu Aeroportul Iași, cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și caută tot felul de motive să scape de angajații incomozi. Ei trăiesc doar din banii de la Consiliul Județean pentru că practică tarife uriașe și nu sunt căutați de alte instituții, a mai spus Mihai Lucaci.

Vlad ROTARU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here