Ce i-a lăsat MOȘTENIRE un pensionar de 96 de ani, badantei lui. Când i s-a citit testamentul, femeia a crezut că este o glumă

Badanta lui Lodovico Geninat, fondatorul imperiului „Vigel” din Italia, lider în producția de mașini-unelte pentru industria auto, a fost achitată definitiv de acuzația de exploatare a vulnerabilității unei persoane în vârstă.

Ea primise de la asistatul său suma de 2 milioane de euro. Instanța de apel a menținut decizia inițială din ianuarie 2023, confirmând că nu există fapte penale în acest caz, scrie rotalianul.com, care citează Corriere della Sera.

Lodovico Geninat, care a murit în 2017, la vârsta de 96 de ani, a lăsat aproape 2 milioane de euro îngrijitoarei sale, sumă ce includea bani, dar și un apartament. Singura fiică a acestuia, care a intrat la conducerea companiei la vârsta de 21 de ani, a contestat legal această decizie, susținând că tatăl său a fost influențat și manipulat de badantă.

Relația tensionată dintre Lodovico și fiica sa s-a deteriorat, începând din 2011, din cauza strategiilor de afaceri diferite, în special extinderea companiei în India și China, acțiuni dezaprobate de fondator, potrivit sursei citate. Pe fondul acestor tensiuni, Lodovico s-a îndepărtat de familie și s-a apropiat de îngrijitoarea sa, o figură importantă în viața sa personală.

Tocmai de aceea, fiica bărbatului a acuzat-o pe îngrijitoare de influențarea necorespunzătoare a tatălui său, susținând că acesta nu era capabil să ia decizii raționale. Totuși, Tribunalul a concluzionat că Lodovico era capabil de a-și înțelege și gestiona deciziile.

„Sentința a confirmat că decizia din prima instanță era corectă și echilibrată. Clienta mea și-a îndeplinit întotdeauna sarcinile corect și nu s-a folosit de domnul Lodovico Geninat”, a declarat avocatul badantei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here