Nu vrea să se îmbrace singur. Regele Charles i-a lăsat fără cuvinte pe cei aproapiați cu cererile sale ciudate

După decesul reginei Elisabeta, odată ce regele Charles a urcat pe tron, comportamentul său a devenit imprevizibil, lăsându-i pe cei apropiați fără cuvinte din cauza cererilor sale ciudate și neașteptate.

Regele Charles a cerut ca prosoapele sale personale să-l însoțească în angajamentele oficiale, iar în același timp a manifestat o aversiune față de uscătoarele de mâini din cauza bacteriilor care se pot împrăștia. De asemenea, el a cerut ca steagurile de pe orice clădire să fluture în onoarea soției sale, regina Camilla, ori de câte ori este aniversarea acesteia. Acest lucru a stârnit controverse, având în vedere că povestea lor de dragoste este detestată de mulți britanici.

De asemenea, s-a aflat că în timpul logodnei prințului William cu Kate, regina Elisabeta a făcut o listă cu 777 de persoane care urmau să fie invitate la marele eveniment. Ciudat este că nici William, nici Kate, nu cunoșteau o persoană din cele 777. Ulterior, se crede că regina a modificat lista, însă tot au mai rămas câteva sute de persoane necunoscute.

O altă cerere ciudată a regelui Charles este ca personalul să-l îmbrace, fapt dezvăluit în cartea „Not in front of the Gorgis” de un servitor personal. Este o practică neobișnuită pentru un monarh și a stârnit speculații cu privire la motivele din spatele acestei cereri.

Alte comportamente pretențioase ale regelui Charles includ preferințele sale stricte în ceea ce privește mâncarea, trimițând personalului o listă cu alimentele pe care nu le preferă, și faptul că acesta călătorește întotdeauna cu propriul său scaun de toaletă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here