Caz rarisim în lumea dezvoltatorilor ieșeni: proprietarul blocului construit în Moara de Vânt nu a mai aștetptat comunicarea unei sentințe judecătorești care îl obliga să desființeze lucrările neautorizate și a demolat singur ultimul etaj al unui bloc ridicat în Moara de Vânt @ Lucrările au fost executate într-un timp record: în două zile, etajul a fost demolat, iar acoperișul blocului a fost adus la forma inițială @ Alte sentințe similare în care instanța a dispus desființarea lucrărilor executate fără autorizație nu au fost niciodată duse la îndeplinire de către Primăria Iași
„Unde-i lege nu-i tocmeală. Aștept ca Primăria să trimită un reprezentant de la Urbanism care să constate faptul că am dus la îndeplinire sentința judecătorească”, spune Costin Bodea, proprietarul blocului din Moara de Vânt, după ce a pierdut definitiv procesul cu Primăria Iași.
Sentința definitivă care aprobă desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație a fost adoptată pe 9 martie, aceasta nefiind încă comunicată părților, firma Vixen’s SRL și Primăria Iași. Însă, societatea comercială a preferat să nu mai tergiverseze punerea în aplicare a sentinței care prevedea că ultimul etaj al blocului trebuie demolat în 90 de zile de la comunicarea acesteia.
Proprietarul blocului a încercat să intre în legalitate și pe cale administrativă, solicitând Primăriei Iași emiterea unui certificat de urbanism, însă toate acestea demersuri s-au lovit de refuzul administrației locale.
Ce spune sentința
Procesul dintre Vixen’s și Primăria Iași a început în 2022, când municipalitatea ieșeană a solicitat instanței să încuviințeze desființarea lucrărilor executate fără autorizație la blocul din Moara de Vânt, un etaj în plus peste cele anterior autorizate. Reprezentanții firmei au invocat faptul că în 2021 și 2022, au solicitat municipalității emiterea a două certificate de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire, dar ambele cereri au rămas fără răspuns din partea instituției. În cele din urmă, magistrații ieșeni au dispus „obligarea pârâtei la desființarea construcțiilor realizate nelegal, (…) constând în edificarea unui nou nivel retras față de cele 4 (patru) fațade, la imobilul existent, autorizat cu Autorizația de construire nr. 885/19.08.2019, cu regim de înălțime D+P+M”.