Numirea lui Andrei Apreotesei la conducerea Complexului Muzeal Moldova a fost făcută cu nerespectarea a două prevederi legale. Este vorba de condiții obligatorii pe care o persoană trebuie să le respecte pentru a fi numită la conducerea unei instituții publice de cultură, chiar și pentru asigurarea interimatului: „studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției” și studii în domeniul managementului cultural. Andrei Apreotesei este absolvent de Seminar Teologic și al Facultății de Interpretare Muzicală și nu are studii în domeniul managementului cultural. Numirea a fost făcută de către Ministerul Culturii, instituție care de aproape o lună de zile evită să răspundă la întrebările formulate de 7IAȘI pe această temă. Situația este similară cu cea a numirii lui Vlad Baba la conducerea Școlii Populare de Artă, caz care a fost finalizat cu un dosar trimis în judecată de către DNA.
Numire ilegală la conducerea Complexului Muzeal Moldova cu largul concurs al ministrului PNL, Raluca Turcan. Fostul manager al Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, a fost numit spre finalul lunii ianuarie 2024 director interimar la Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, instituție care administrează cel mai important edificiu cultural al județului, Palatul Culturii. Apreotesei a fost detașat pentru o perioadă de șase luni și trebuie să administreze Palatul Culturii, Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Muzeul „Poni- Cernătescu”, Palatul „Alexandru loan-Cuza” Ruginoasa, Muzeul de Sit Arheologic Cucuteni și Muzeul Viei și Vinului din Hârlău.
Chiar dacă este vorba de o numire pentru o perioadă de interimat, Ministerul Culturii nu a ținut cont de prevederile legale care stabilesc condițiile pentru ocuparea unei funcții de management a instituțiilor publice de cultură.
Apreotesei nu are studii în domeniul de activitate al instituției
Andrei Apreotesei, consilier județean PNL și apropiat al primarului Mihai Chirica, a fost numit director interimar la Complexul Muzeal Național „Moldova”pe 25 ianuarie 2024, după ce Raluca Turcan, ministrul Culturii, a semnat un ordin în acest sens. Doar că liberalul nu îndeplinește toate criteriile pentru a ocupa această funcție, chiar și interimar.
Pentru a ocupa funcția, Apreotesei trebuie să se încadreze în prevederile Ordonanței 189/2008 privind managementul instituțiilor de cultură. Articolul 3, al.(c), care prevede că „Managementul instituțiilor publice de cultură poate fi încredințat unei persoane fizice care întrunește condițiile de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției”.
Ori Andrei Apreotesei este absolvent de Seminar Teologic și al Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității de Arte „George Enescu” și nu are studii în domeniul managementului cultural. Apreotesei nu îndeplinește această condiție și totuși ministrul Raluca Turcan i-a semnat ordinul prin care l-a numit manager interimar la Complexul Muzeal pentru 120 de zile, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului.
Apreotesei vrea în Consiliul Local Iași lângă Mihai Chirica
Apreotesei a fost în corul bisericesc Byzantion, apoi solist al Operei Naționale Române din Iași și a ajuns în 2016 manager la Ateneu numit de primarul Mihai Chirica. În 2020 a fost pus pe listele PNL la Consiliul Județean Iași și promovat ca lider de grup. Prin numirea de la Compelxul Muzeal, Aproetesei țintește să ajungă în Consiliul Local. Din postura de director la Ateneu, Andrei Apreotesei nu putea candida pentru un post de consilier local, instituția fiind subordonată direct primăriei. Mai mult, imediat ce a ajuns la Complexul Muzeal, Andrei Apreotesei și-a adus cu el oamenii de încredere de la Ateneu. Astfel, Simona Elena Dascălu, directorul economic de la Ateneul din Iași a fost numită pe funcția de contabil-șef la Complexul Muzeal Național „Moldova”.
Cuplul Alexa – Baba, caz tras la indigo trimis în judecată de DNA
O speță similară este cea în care actorul Vlad Babă a fost numit manager la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, instituție subordonată Consiliului Județean Iași.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată pe Vlad Babă și pe Costel Alexe, președintele CJ Iași pentru că angajarea actorului a fost făcută fără respectarea condițiilor legale. Practic, Babă nu putea ocupa funcția de la Școala de Arte, însă Alexe și Radu Apetrei, fostul șef de la Resurse Umane, au modificat condițiile de participare la concurs pentru ca Babă să poată ocupa funcția în mod ilegal. Babă a fost angajat pe o perioadă determinată, fără concurs la cabinetul lui Costel Alexe în 11 noiembrie 2020, zi în care a fost detașat ca manager la Școala de Arte.
Ministrul Raluca Turcan refuză să explice numirea lui Apreotesei
7IAȘI a solicitat un punct de vedere de la Ministerul Culturii referitor la modul cum a ajuns Andrei Apreotesei manager la Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. Ministerul condus de Raluca Turcan a solicitat prelungirea termenului de răspuns la 30 de zile pentru că „volumul de informații” ar fi prea mare.
Ieri, 6 martie 2024, 7IAȘI i-a solicitat și ministrului Raluca Turcan un punct de vedere, însă ministrul Culturii a evitat să răspundă întrebărilor adresate.
Nici Andrei Apreotesei nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a explica cum a fost posibilă numirea sa la Complexul Muzeal.
Vlad ROTARU