Cât câștigă un FARMACIST în fiecare lună

Salariul unui farmacist poate varia considerabil în funcție de mai mulți factori, cum ar fi experiența, locația geografică, tipul de angajator (spital, farmacie independentă, lanț de farmacii etc.), nivelul de educație și specializările suplimentare.

La nivel național, salariul în domeniul farmaceutic este, în medie, de 3.900 de lei net.

Sunt și persoane care câștigă, în medie, 4.500 de lei pe lună, în vreme ce posturile de conducere sunt remunerate mai mult decât dublu, conform datelor centralizate de Salario, comparatorul de salarii realizat de eJobs.

Salariile variază în funcție de locul de muncă și de experiență

Salariile lunare ale persoanelor care lucrează în industria farmaceutică variază în funcție de job și de experiență.

Astfel, un asistent farmacist primește, în medie, 2.500 de lei pe lună. Un farmacist câștigă, în medie, 3.500 de lei net.

Un reprezentant de vânzări medicale încasează, în medie, 3.800 de lei în fiecare lună, în timp ce un diriginte de farmacie primește în conturi, în medie, 4.500 de lei.

„Venitul lunar pe care-l pot atinge poate fi și de 10.000 de lei net”

Conform datelor Institului Național de Statistică (INS), câștigul salarial mediu net pe țară a fost de 5.079 de lei în luna decembrie.

„Industria farmaceutică din România a crescut constant în ultimii ani, iar evoluția s-a văzut și în nevoia companiilor de a-și extinde echipele. Totuși, salariile cu mult peste media din domeniu sunt câștigate de cei care conduc companiile din poziția de director executiv, dar și ale directorilor financiari, de vânzări sau de logistică. În cazul acestora, venitul lunar pe care-l pot atinge poate fi și de 10.000 de lei net”, explică Raluca Dumitra, șefa de marketing a eJobs România, citată de Libertatea.

400 de locuri de muncă în domeniul farmaceutic, disponibile pe eJobs

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 25.000 de locuri de muncă în România, aproximativ 400 dintre acestea fiind dedicate celor care doresc să lucreze în domeniul farmaceutic.

Comparatorul de salarii funcționează pe baza datelor introduse de utilizatorii săi. Până în prezent peste 700.000 de specialiști și-au introdus veniturile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here