ATENTAT CU BOMBĂ LA SENAT! 8 decembrie 1920 – Primul atac terorist din istoria României

Pe 8 decembrie 1920, avea să se consemneze primul atentat cu bombă din istoria României, eveniment consumat în timpul şedinţei Senatului din acea zi. Atentatul, soldat cu morţi şi răniţi a provocat panică în rândurile opiniei publice şi politicienilor.

 

Atentatul a avut loc la ora 14.40, când o bombă amplasată în spatele scaunului prezidenţial, ocupat de generalul Constantin Coandă, a explodat.

Foto: Senatul României, anul 1920

 

Deflagraţia a provocat moartea Episcopului Radu şi rănirea gravă a ministrului justiţiei Dimitrie Greceanu, schijele provocându-i o rană severă la torace. Au mai fost răniţi: senatorul Spiru Gheorghiu, căruia i-a fost zdrobit piciorul drept, Episcopul Nifon, Episcopul Ciorogariu şi preşedintele Senatului, generalul Coandă. Panica şi nedumerirea au fost foarte mari, iniţial crezându-se că s-a spart un calorifer, arată site-ul historia.ro.

Victimele ar fi putut fi mai numeroase, dar din fericire, prezenta senatorilor în sală era destul de scăzută la acea oră. Imediat după atentat, toate ieşirile din Senat au fost blocate, pentru a se face percheziţie persoanelor din tribunele publice, crezându-se iniţial că bomba a fost aruncată de aici, fără a se descoperi însa atentatorul. Presa a acordat spaţii largi acestei nefericite premiere. Ulterior gruparea condusă de Max Goldstein a fost acuzată de teribilul atentat.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here