Traficanți care vindeau droguri în școlile și căminele din Iași și Cluj au fost prinși de DIICOT. 800.000 euro, valoarea capturii- FOTO

La data de 05.12.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 7 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.
S-a reținut că, pe parcursul anului 2023, membrii unei rețele de dealeri au introdus în România cantități mari de droguri de risc pe care le-au distribuit ulterior către alți dealeri din municipiile Cluj Napoca și Iași care, la rândul lor, au aprovizionat piețele de droguri de risc din cluburi, cămine studențești și unități școlare.
Cu ocazia acțiunii finalizate în cursul zilei de astăzi au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară în cele două municipii și s-au realizat două operațiuni de prindere în flagrant a inculpaților, în timp ce tranzacționau sau transferau cantități mari de droguri.
Au fost identificate și ridicate cantitățile de 40 kilograme muguri de canabis (ambalate în 48 pungi vidate), 12 kilograme hașis, porționat și ambalat (125 pachete), aproximativ 120 grame cristal precum și o mașină de numărat bani.
În momentul pătrunderii în locațiile percheziționate, un inculpat a încercat să arunce în vasul de toaletă o parte din cantitatea de drog de risc descoperită, iar un alt inculpat a aruncat pe geam o geantă în care se afla suma de 130.000 euro, fiind recuperată de polițiști .
Facem precizarea că din cantitățile de drog de risc identificate se puteau realiza aproximativ 50.000 doze a căror valoare este estimată la 800.000 euro.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a celor 7 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași – Serviciul Antidrog.
Acțiunile au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj și IPJ Cluj, cu sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Iași, IJJ Cluj și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here