Concurs cu dedicație: nepotul primarului cu diplomă în „marketing agricol”, șef peste Juridic, Asistență Socială și Starea Civilă

@ Primarul liberal al comunei Deleni a modificat organigrama instituției pentru a crea un post de conducere special pentru nepotul său @ Cu diplomă în „marketing în agricultură” și masterat în „alimentație publică și agroturism”, Andrei Prigoreanu a ajuns șef peste Juridic, Asistență Socială sau Starea Civilă, domenii care nu au legătură cu studiile acestuia @ Unchiul-primar, Dumitru Prigoreanu, spune că tânărul este o valoare: „a vrut să-l ia Pașcaniul la ei” @ Concursul a fost o mascaradă, studiile agricole ale nepotului, fiind inserate în condițiile de participare @ Andrei Prigoreanu a fost singurul candidat înscris @ Probele scris și interviu au fost susținute în aceeași zi, iar a doua zi au fost întocmite actele de angajare pe noua funcție @ Rezultatul: tânărul aflat la începutul carierei a devenit șef și și-a dublat leafa

Un primar din județul Iași și-a pus nepotul șef peste compartimentele de stare civilă, asistență socială și juridic deși acesta este absolvent al Facultății de Agronomie. Pentru a crea postul de conducere nepotului, primarul a unit fondul funciar cu asistența socială, starea civilă și juridicul într-o singură structură. Dumitru Prigoreanu, edilul comunei Deleni, și-a răsplătit nepotul, Andrei Prigoreanu, cu o funcție de „șef serviciu”, singura din cadrul primăriei, pentru că, zice el, altfel s-ar fi transferat la Pașcani și ar fi pierdut o mare valoare.

Este un băiat foarte bun, a vrut să-l ia Pașcaniul la ei”, explică primarul Prigoreanu ascensiunea profesională a nepotului Prigoreanu.

Promovarea în funcție a nepotului echivalează cu dublarea salariului. „A fost numit șef serviciu APL pentru a fi motivat ”, își motivează primarul decizia. Nepotul s-a angajat în Primăria Deleni imediat ce a terminat Facultatea de Agronomie pe un post vacant pus deoparte special pentru pilele primarului.  Evident, Dumitru Prigoreanu spune că habar nu a avut. S-a trezit cu nepotul direct în subordine. Faptul că postul era vacant de mai mult timp, dar a fost scos la concurs abia după ce nepotul și-a finalizat studiile necesare ocupării acestuia, este doar o simplă coincidență!

Șaorma cu de toate

La sfârșitul anului 2019, la Primrăia Deleni a avut loc o adevărată „revoluție” administrativă. Primarul liberal, Dumitru Prigoreanu, decide să supună aprobării Consiliului Local o nouă organigramă a aparatului de specialitate din cadrul primăriei. Modificarea adusă structurii organizatorice consta în înființarea Serviciului Administrație Publică Locală, structură ce are în componență compartimentele de fond funciar, asistență socială, stare civilă, juridic și arhivă! Din referatele de specialitate ce stau la baza propunerii de schimbare, nu reiese utilitatea sau necesitatea acestei modificări organizatorice. Se invocă ca temei o adresă a Prefecturii Iași care în realitate nu are nicio legătură cu această modificare. Și atunci care a fost substratul înființării acestei structuri de tip șaorma cu de toate?  Ce au în comun starea civilă și asistența socială cu fondul funciar? Nimic! O spune chiar primarul. Însă era singura modalitate prin care Dumitru Prigoreanu putea să-i facă nepotului său un post de conducere, bine plătit.

Potrivit legislației, înființarea unui „serviciu” în cadrul unei autorități publice locale este posibilă atunci când există minim 7 posturi de execuție în acea structură. În 2019, nepotul Andrei Prigoreanu făcea parte din compartimentul fond funciar și registru agricol unde existau un număr de 4 posturi. Cum structura nu putea fi mărită, nu exista cadrul legal pentru înființarea unei funcții de conducere. Pentru a-i crea totuși un post de șef nepotului, primarul Dumitru Prigoreanu a unit acest compartiment cu asistența socială, starea civilă, arhiva și departamentul juridic înființând Serviciul Administrația Publică Locală!

Motivarea nepotului cu un salar dublu: „E băiat bun”

Într-o discuție telefonică cu reporterii 7IAȘI, primarul Dumitru Prigoreanu nu a știut să explice logica unirii stării civile cu asistența socială și fondul funciar. Nici măcar nu a avut un argument care să susțină utilitatea sau necesitatea acestei modificări organizatorice. Singura motivație oficială dată de primar este faptul că voia să-și motiveze financiar nepotul. Prigoreanu susține că nepotul său este un funcționar care a făcut performanță în Primăria Deleni, un fel de Mesi al fondului funciar, pe care nu voia să-l piardă în dauna altor primării din județ.

Este rudă de gradul cinci cu mine, un nepot al unui văr. Este un băiat foarte bun. A vrut să-l ia Pașcaniul la ei. Eu am văzut că el are calități foarte bune, mi-a pus la punct niște lucruri pe fond funciar. Este un om care a făcut performanțe în primărie. A fost numit șef serviciu APL pentru a fi motivat. Lucrăm acum la organigramă după noua legislație. El va rămâne șef serviciu și va avea în subordine mai multe”, a declarat primarul Dumitru Prigoreanu.

Iar această „motivare” i-a adus nepotului o dublare a salariului încasat de la Primăria Deleni. Potrivit ultimei declarații de avere, nepotul primarului, Andrei Prigoreanu, a câștigat în anul 2022 suma de 63.000 lei ca șef al Serviciului de administrație publică locală din cadrul Primăriei Deleni, adică aproximativ 5.250 lei lunar. Anterior înființării acestei structuri struțo-cămilă, veniturile salariale nepotului primarului erau la aproximativ jumătate din suma actuală.

Condiții de concurs cu dedicație pentru nepot

Așa cum spuneam, pentru a-l motiva financiar pe nepotul de la fond funciar, primarul Prigoreanu a înființat în cadrul primăriei o structură organizatorică unică în România. Însă acest episod a fost doar începutul. Pentru ca nepotul să poată accede la această funcție, prin concurs, așa cum prevede legea, Prigoreanu și subordonații săi din Primăria Deleni au croit condițiile de concurs după cv-ul celui care-i fusese predestinată funcția. Așadar, la Deleni, pentru a conduce serviciul ce are în componență starea civilă, departamentul juridic și asistența socială trebuie să ai absolvite studii superioare de administrație publică, management sau agronomice, exact ca nepotul primarului. Și pentru că nepotul a absolvit între timp și un master, tot la Universitatea de Științe Agricole, în alimentație publică și agroturism, pretendenții la acest post trebuiau să aibă și ei un master în agronomie. Nepotul primarului a fost singurul candidat, iar toate probele concursului s-au desfășurat în aceeași zi, pe repede înainte. Graba a fost atât de mare încât a doua zi subordonații primarului au întocmit referatul privind numirea în funcție a nepotului a doua zi după concurs, iar primarul a emis imediat dispoziția prin care Andrei Prigoreanu a devenit șef serviciu APL.

„Postul nu a fost cu dedicație. Nu am știut că el s-a înscris”

Andrei Prigoreanu a absolvit în anul 2012 Facultatea de Agronomie, secția Maanagement și marketing agricol din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Imediat, Primăria Deleni condusă de unchiul primar a scos la concurs un post de inspector la compartimetul de fond funciar unde erau necesare tocmai absolvirea de studii superioare în domeniul agricultură. Faptul că postul era vacant de mai mult timp, dar a fost scos la concurs abia după ce nepotul și-a finalizat studiile necesare ocupării acestuia, este doar o simplă coincidență! Ne dă asigurări primarul Dumitru Prigoreanu care spune că nici măcar nu a știut că nepotul s-a înscris la concurs și chiar l-a câștigat. A aflat abia după ce s-a terminat procedura.

Nu am încălcat nicio lege când a fost angajat. Este șef de promoție la Agronomie, fratele lui geamăn este în învățământ la Cotnari. La momentul la care a fost scos la concurs postul nu a fost cu dedicație nimic. Nu am știut că el s-a înscris pentru că nu a venit să vorbească cu mine. El este un tip mai retras.” ne-a declarat Dumitru Prigoreanu. Primarul a semnat toate documentele în legătură cu angajarea și ulterior promovarea nepotului său în cadrul Primăriei Deleni. În momentul în care reporterii 7IAȘI au început să ceară lămuriri și detalii despre cele două spețe, din oficiu, primarul afirmă că nu a încălcat nicio lege. A verificat temeinic, ca nu cumva să greșim și să afirmăm altceva.

Menționăm că din verificările efectuate (grad V) nu este cazul unei incompatibilități sau conflict de interese dintre primarul comunei și salariatul în cauză.” ne transmite Prigoreanu prin adresa oficială trasmisă redacției.

Rareș Neamțu

1 COMENTARIU

  1. Aceeași metodă a familiei Prigoreanu și în județul vecin. Suceava. Alta nepoata e mare psiholog, oploșita la DSP Suceava la biroul de statistică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here