Un ieșean a fost arestat după ce a vândut timp de trei ani cannabis! Mii de euro au gift confiscați la percheziții – FOTO

La data de 26 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat o percheziție domiciliară în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii traficului de droguri de risc.

 

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada martie 2020 – septembrie 2023, o persoană ar fi comercializat diferite cantități de canabis, în județul Iași, cu sume cuprinse între 80 și 300 de lei.

 

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 180 de grame de canabis, 29.690 de lei, 7.810 euro și 90 lire sterline, precum și alte mijloace de probă.

 

În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reținerea față de o persoană, pentru 24 de ore.

 

În cursul zilei de 27 septembrie 2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here