Patru medici de la ‘Marius Nasta’, reţinuţi sub acuzaţia că luau mită de la pacienţi

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti au fost reţinuţi de procurori, sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurgicale, au declarat joi, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Alţi patru medici sunt cercetaţi în libertate sub control judiciar. O parte dintre aceştia sunt medici rezidenţi anestezişti, au indicat sursele citate.

Context

Miercuri dimineaţa, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au efectuat patru percheziţii, dintre care două la sediul Institutului „Marius Nasta”, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

„În cele două cauze s-a reţinut că, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ au primit, în mod repetat, diferite sume de bani şi bunuri de la diferiţi pacienţi ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirugicale). În cele două cauze au fost efectuate investigaţii financiare, rezultând diferenţe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizaţi de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, susţin procurorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here