Prima declarație a părinților tânărului care a condus drogat și a ucis doi oameni: ‘Nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale’

Miruna și Mihai Pascu, părinții tânărului de 19 ani care a condus drogat în stațiunea 2 Mai și a ucis două persoane, au reacționat printr-un comunicat la întreaga situația generată de comportamentul fiului lor. Părinții lui Matei Vlad Pascu susțin că nu doresc să își ferească fiul de răspundere și doresc să contribuie la cheltuielie medicale. Cei doi afirmă, în comunicatul citat de Hotnews.ro, că aceasta va fi singura lor declarație.

Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat.

Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca.

Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.

Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.

Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găși o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.

Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale „ușoară” pentru a ieși din ce avem de dus ca părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, afirmă părinții tânărului Vlad Pascu.

Accidentul de pe litoral

Sâmbătă dimineaţă, din apropierea staţiunii 2 Mai, un şofer drogat a intrat cu maşina într-un grup de opt tineri, omorându-i pe loc pe doi dintre ei.

Tânărul de 19 ani nu a oprit să vadă ce se întâmplă cu victimele sale şi a părăsit locul accidentului, îndreptându-se spre Vama Veche, acolo de unde a şi fost săltat de poliţişti. În ciuda faptul că maşina sa era avariată, şoferul a susţinut iniţial că nu el a lovit grupul de turişti.

Mai mult, explicaţia oferită de băiatul drogat cu un cockteil de cocaină, amfetamină şi metamfitamină a fost una năucitoare. Acesta le-a declarat oamenilor legii că a lovit o vacă sau o pasăre mare şi din această cauză maşina sa arată în asemenea hal.

Autoturismul pe care acesta îl conducea era un Mercedes de colecţie, decapotabil, a cărui valoare de piaţă este estimată la 50.000 de euro. În ciuda valorii sale, maşina, aflată pe numele tatălui criminalului, nu avea RCA. Potrivit observatornews.ro, tânărul îşi luase permisul în urmă cu doar trei luni.

Cei care au alertat poliţia cu privire la Matei Vlad Pascu, şoferul drogat, au fost taximetriştii, care au observat maşina lovită. Ulterior, după audieri, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar duminică va fi propus pentru arestare preventivă.

Anterior producerii accidentului, tânărul a fost surprins de camerele de supraveghere în magazinul unei benzinării, de unde şi-a cumpărat ţigări şi ciocolară. Pe imagini apare destul de confuz, iar vânzătorul şi o altă clientă îl privesc destul de suspicioşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here