Cele două terenuri de minifotbal din incinta Ștandului Municipal nu pot fi folosite, deoarece iarba nu a fost tunsă și este înaltă de mai bine de un metru. Suprafețele de joc nu sunt delimitate, iar porțile de fotbal nu au nici măcar vreo plasă. Copiii bat mingea pe alei sau lângă spațiul pentru plajă. Deși sezonul cald se apropie de final, șefii primăriei susțin că nu au amenajat terenurile din lipsă de timp. ”Sincer, nu am avut timp”, justifică Radu Grigoraș, directorul de exploatare a primăriei. Accesul se poate face doar cu plata cash, neexistând posibilitatea plății cu cardul. Pe de altă parte, Ștrandul din Piatra Neamț are terenuri de tenis, fotbal, volei și baschet, iar Aqua Parcul din Botoșani dispune de două terenuri multifuncționale, patru terenuri de tenis, patinoar, pistă de skateboard și perete pentru escaladă. Însă, piscinele de la Ștrandul ieșean sunt funcționale, se menține curățenia, iar prețurile pentru închirierea șezlongurilor sau pentru cumpărarea de băuturi sunt accesibile.
În timp ce primarul Mihai Chirica susține că se orientează pentru sprijinirea sportului dedicat copiilor, terenurile de fotbal de la Ștrand nu pot fi folosite. Nimeni nu a tuns iarba, suprafețe nu sunt delimitate și marcate, iar copiii bat mingea pe unde apucă, pe alei, printre șezlonguri și prosoape. Ștrandul Municipal Iași deschis în zona Cicoarei în urmă cu mai mulți ani se află în administrarea Direcției de Exploatare Patrimoniu a primăriei, direcție care se ocupă și de Baza de agrement de la Ciric sau de Plaja de la Nicolina. La Ștrand, însă, terenurile de fotbal au fost lăsate de izbeliște, chiar dacă pe perioada verii locul este mereu plin de oameni.
Prețuri decente! Plata se face doar cash
De cum intri la Ștrand apar primele probleme. La casă se poate plăti doar cash. Biletul de intrare costă 11 lei, însă cei care vor să vină la ștrand trebuie să aibă la ei pregătiți banii, asta pentru că nu a fost implementat sistemul de plată cu cardul. Cu toate acestea în interior este plin, iar prețurile sunt accesibile. Un șezlong poate fi închiriat cu cinci lei, iar băuturile de la barul din interior au prețuri decente. Totuși, față de alte zone de agrement similare din zona Moldovei, ștrandul de la Iași lasă de dorit.
Primăria se disculpă de condițiile de la Ștrand
Șefii Direcției de Patrimoniu susțin că situația de la ștrand nu a fost mereu așa și că de această dată au dat vina pe lipsa de timp. ”Tot ce ține de perimetrul ștrandului este în administrarea noastră. Nu am avut timp să ne ocupăm în ultima perioadă de timp”, a spus Radu Grigoraș, directorul Direcției de Exploatare a Patrimoniului din cadrul Primăriei Iași. Două terenuri de fotbal au rămas în continuare pline de buruieni, cu iarba de un metru, neîngrădite și nici trasate, iar copiii sunt nevoiți să joace mingea în altă parte tocmai pentru că nu s-a găsit timp de amenajare a zonei.
Condiții de lux la ștrandurile din Moldova
În zona Moldovei zonele similare de agrement par a fi la ani lumină față de ceea ce are Iașul. De exemplu, ștrandul din Piatra Neamț este dotat cu două bazine de înot, terenuri de tenis, fotbal, volei și baschet, spații de joacă pentru cei mici, căsuțe pentru cazare și terase. Aqua Parcul de la Botoșani cuprinde piscină acoperită pentru adulți, piscină pentru copii, piscină olimpică exterioară, bazin înot contracurent, camera de cromoterapie, două bazine pentru hidromasaj, saună finlandeză, saună cu abur, saună cu sare, biosaună, grotă cu zăpadă, solar orizontal și vertical, tobogane și plaje, două terenuri multifuncționale, patru terenuri de tenis, patinoar artificial pentru patinaj și curling, heleșteu cu bărci cu o adâncime de 2,4 metri și râu artificial pentru rafting cu o lungime de 287 metri, skateboard, perete pentru escaladă, amfiteatru în aer liber cu 500 locuri, piste pentru bicicliști, locuri de joacă pentru copii, alei pietonale cu bănci.
Cel mai deranjant este faptul ca in jur de orele 17 se da drumul la romi in incinta strandului,fara ca acestia sa achite intrarea.Apoi acestia intra in piscina imbracati si incaltati si cu mult tupeu te sfideaza pe tine cel ce vii in coostum de baie la piscina,iar daca indraznesti sa faci sesizare la agentul de la intrare acesta te abordeaza cu un rânjet superior si cu un dat din umeri.Comportament „normal” ,doar dumnealui le-a permis accesul.Nimeni nu ia nici o masura legat de aceste incidente,indiferent cui te adresezi
Cum plm sa aveti timp daca principalul obiectiv este sa il imbogatiti pe ala cu gazonul. De parca doar asta a mai ramasa de facut!
Dar cum oile, vacile si boii iubesc iarba, si iesenii iubesc gazonul!