Filme românești la Festivalul de la Locarno. Corneliu Porumboiu și Valentin Hotea FAȚĂ-N FAȚĂ CU CINEMATOGRAFIA EUROPEANĂ

Cel mai nou lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti”, a fost selectat în competiţia internaţională a Festivalului de la Locarno (7 – 17 august), acestuia alăturându-i-se „Roxanne”, de Valentin Hotea, în secţiunea „Cineasti del presente”.

 

Filmul lui Corneliu Porumboiu, cu titlul întreg „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism”, îi prezintă în distribuţie pe Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sîrbu şi Alexandru Papadopol şi va rula în premieră mondială la Festivalul de la Locarno. Pelicula spune povestea unui regizor care încearcă să îşi realizeze propriul film, arată site-ul evenimentului. 

 

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanţi regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean. A luat premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru „A fost sau n-a fost?”, o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. S-a întors la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, în 2009, cu „Poliţist, adjectiv”. Filmul a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard.

 

„Roxanne” spune povestea lui Tavi Ionescu, de 38 de ani, căruia încă îi place să copilărească. El îşi împarte viaţa între grafica pe calculator, o mamă bolnavă şi Oana, care încă speră ca el să se implice în relaţia lor. Pentru Tavi, totul se va complica însă din ziua în care se hotărăşte să-şi ceară dosarul de la Securitate.

 

Din distribuţia filmului fac parte actorii Şerban Pavlu, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Valeria Seciu, Corina Moise. Scenariul filmului este scris de Ileana Muntean şi Valentin Hotea, iar imaginea poartă semnătura lui Alexandru Sterian.

 

Secţiunea „Cineasti del presente” din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno este dedicată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj.

 

Valentin Hotea a absolvit regia de film la UNATC Bucureşti în 1995 şi a regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Unde mergi tu, mielule?”, „Şi ce dacă?”, „Meditaţia”, şi două documentare – „D’ale Bucureştilor” şi „Lucy Castle-Hotea”.

 

„Roxanne” este o producţie Hi Film în coproducţie cu Abis Studio şi Cor Leonis Films, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Pelicula va fi lansată în această toamnă în România şi va fi distribuită de Parada Film.

 

În secţiunea „Pardi di Domani”, dedicată cineaştilor în curs de ascensiune, au fost selectate scurtmetrajele „Plimbare”, de Mihaela Popescu, şi „Şase peşti mari”, de Ştefan Constantinescu (producţie Suedia). „Şase peşti mari” este cea mai nouă producţie semnată de Ştefan Constantinescu, filmată integral în România la sfârşitul anului trecut şi la care compania română Hi Film a fost producător asociat. Din distribuţie fac parte Vera Vitali, Mattias Brunn şi actorii români Gheorghe Ifrim şi Lucian Ifrim.

 

(Sursa: Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here