Șeful Serviciului de Achiziții de la Ateneul Național din Iași a primit un contract pentru servicii fantomă chiar de la instituția la care lucrează. Contractul a fost încredințat direct de către serviciul pe care acesta îl conduce. Marius Gherman a înființat la sfârșitul lui februarie 2023 un PFA, iar după câteva zile, în luna martie 2023, a primit de la Ateneu contractul de 25.000 lei pentru servicii de administrare imobile. Conform contractului, PFA-ul are următoarele atribuții: „întreținerea plantelor din clădire”, „menținerea unei comunicări permanente cu personalul de pază și curățenie”, „citirea contoarelor” etc. Ateneul are personal administrativ, dar managerul Andrei Apreotesei susține că este ineficient. „Sunt foarte multe imobile și omul pe care îl am nu le mai are, nu-l pot da afară. Marius Gherman e fâșneț”, a declarat Apreotesei. Familia Gherman mănâncă cu trei mâini de la Ateneu: soția este secretara managerului Andrei Apreotesei, iar soțul încasează salariu și bani prin PFA-ul care a prins contractul de administrare.
Un conflict evident de interese este considerat o afacere „perfect legală” de către managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei. Șeful Serviciului Achiziții Publice a primit prin încredințare directă un contract de 25.000 lei, fără TVA, achiziția fiind efectuată chiar prin serviciul pe care acesta îl conduce.
Marius Andrei Mihai Gherman își rotunjește veniturile obținute de la Ateneu prin intermediul unui PFA pe care l-a înființat cu doar câteva zile înainte de organizarea procedurii de achiziție publică. Ateneul Iași contribuie din plin la bunăstarea familiei Gherman cu două salarii și un contract pe PFA. Soția lui Gherman, Teodora, este secretara managerului Apreotesei.
Contractul: udatul florilor, relația cu personalul de pază și curățenie
Contractul a fost atribuit în 13 martie 2023, la 40 de minute după ce procedura a fost lansată pe platforma de achiziții publice de către Ateneu. PFA-ul lui Gherman este înregistrat în satul Perieni, comuna Probota. Printre serviciile de care trebuie să se ocupe Gherman se numără citirea contoarelor la utilități, dar și udatul florilor de la Ateneu sau discuțiile cu cei de la pază și curățenie.
„Verificarea periodică a clădirilor. Citirea contoarelor pentru raportarea consumului de electricitate, gaz și apă, precum și reprezentarea intereselor în relația cu furnizorii de utilități, verificarea rețelei de încălzire și termoficare. Întreținerea plantelor din clădire, primirea invitaților, inclusiv preluarea de la aeroport sau autogară cu autoturismul personal. Efectuarea sau supravegherea micilor reparații (uși defecte, prize, becuri, defecțiuni ale sistemului de apă și canalizare) pentru buna desfășurare a activității din cadrul clădirii, menținerea unei comunicări permanente cu personalul de pază și curățenie – (dacă există) pentru a putea rezolva în timp util problemele apărute. Verificarea și supravegherea eventualelor lucrări și menținerea comunicării în permanență cu echipa de constructori dacă este cazul. Perioada Martie- Decembrie”, este descris contractul în anunțul postat pe platforma electronică de achiziții publice.
Soții Gherman, angajații după venirea lui Apreotesei la Ateneu: „E fâșneț”
Gherman este angajat la Ateneu de mai bine de cinci ani, odată cu preluarea mandatului de manager de către Andrei Apreotesei, acesta venind odată cu soția sa, Teodora. Angajat ca expert achiziții publice, Gherman a fost promovat de Andrei Apreotesei pe funcția de șef serviciu cu un venit de peste 6.300 lei lunar. 7IAȘI a cerut lămuriri de la managerul Ateneului Național din Iași cu privire la achiziția făcută de la PFA Marius Gherman, iar Andrei Apreotesei susține că procedura a fost una legală.
„Sunt foarte multe imobile și omul pe care îl am nu le mai are, nu-l pot da afară. Marius Gherman e fâșneț, le urmărește la timp. Nu e nimic ilegal. E expert achiziții publice, iar PFA-ul este pe administrativ. Aveam nevoie de un administrator și el este potrivit”, a spus Andrei Apreotesei, managerul Ateneului. Și soția lui Gherman și-a făcut un PFA, acesta fiind înregistrat tot în satul Perieni, comuna Probota.
Managerul nu știe câți subordonați are la Ateneu
Managerul nu știe nici câți oameni are Gherman în subordine ca șef serviciu. Pentru a funcționa ca serviciu este nevoie de minim 7 posturi de execuție în acel compartiment, conform Codului Administrativ, lucru pe care managerul Ateneului a evitat să-l spună.
„Nu știu câți oameni are în subordine. Sunt câți spune legea, că altfel nu ni se aproba organigrama”, a mai spus Andrei Apreotesei.
În plus, Marius Gherman nu are publicată declarația de avere. De altfel, averile angajaților de la Ateneul Național din Iași sunt în cea mai mare parte trecute la secret.
Ateneul are Cod Etic și de Integritate: „este interzisă urmărirea obținerii de foloase sau avantaje în interes personal”
Ateneul Național din Iași a publicat și un cod etic și de integritate pe care ar trebui să-l respecte toți angajații. Ar trebui, însă nimeni nu ține cont de acele rânduri. Din Codul Etic aflăm la art.17, al.1 de faptul că „este interzisă folosirea de către personalul contractual în alte scopuri decât cele prevăzute de lege a prerogativelor funcție contractuale deținute”, iar la al.2 se arată că „prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la anchete ori acțiuni de control, personalului contractual de conducere îi este interzisă urmărirea obținerii de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane”.
Vlad ROTARU