Șantiere de aproape 16 milioane lei în comuna Valea Lupului! Zeci de străzi vor fi refăcute prin PNI ”Anghel Saligny”

Noi obiective de investiții vor fi derulate în perioada următoare în comuna ieșeană Valea Lupului.  Autoritatea locală va aloca circa 16 milioane lei în reabilitarea și modernizarea unor artere afectate de calamități. Investiția va fi derulată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și cofinanțare locală.

Proiecte noi derulate în localitatea Valea Lupului, din zona metropolitană a municipiului Iași. În perioada următoare vor fi derulate lucrările de reabilitare și modernizare pentru mai multe străzi din comuna ieșeană, artere care au fost afectate de calamitățile din 2021. Primăria comunei Valea Lupului a demarat prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP) o procedură privind reabilitarea a 28 de străzi din localitate, în lungime de peste 5,7 kilometri. În acest caz este vorba de strada Rozelor, strada Calistrat Hogaș, strada Margaretei, stradela Păpădiei, strada Mihai Eminescu, strada Privighetoarea, strada Garabet lbrăileanu, strada George Coșbuc, strada Petre Tutea, strada Labirint, strada Lalelelor, strada Crinului, strada Mușcatei, strada Măcrisului, strada Trandafirilor, strada Bisericii, strada Narcisei, Aleea Decebal, Aleea Traian, strada Ciorchinilor, Fundac Aluniș, Fundac Toporaș, Fundac Busuioc, strada Bacovia, Fundac Brădeț, Fundac Turturelelor, strada Zmeurei și strada Vulturilor.

Investiții de aproape 16 milioane lei în străzile din Valea Lupului

Contractul de finanțare pentru reabilitarea acestor străzi a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Lucrările de la Valea Lupului au o valoare totală de 15.8 milioane de lei, din care Ministerul va asigura 14,3 milioane lei, iar restul de 1,5 milioane de lei provin de la bugetul propriu al comunei Valea Lupului, sumă necesară cofinanțării. Contractul prevede și servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor.

Toate drumurile publice din comună vor fi asflaltate

Primarul Liviu Dulgheru a menționat că prin acest proiect, ce vine în completarea unor investiții aflate în derulare, toate drumurile publice din Valea Lupului să fie complet asfaltate. ”Încă o veste bună pentru comuna noastră. Oficial lansăm licitația publică pentru proiectarea și execuția modernizării prin asfaltare a drumurilor din Valea Lupului. Este vorba de drumurile pentru care am obținut finanțare prin Programul Național de Investiții <<Anghel Saligny>>. Asta înseamnă că mai e puțoin și vom deschide noi șantiere, dar și faptul că suntem tot mai aproape de a avea o comună numai cu drumuri asfaltate”, a spus Liviu Dulgheru, primarul comunei Valea Lupului.

Apel la locuitorii comunei pentru asfaltarea străzilor private. Proprietarii trebuie să cedeze dreptul către primărie

Primarul comunei, Liviu Dulgheru, a arătat și că locuitorii care vor ca și străzile private să poată fi reabilitate, trebuie să cedeze dreptul de proprietate către autoritatea locală. ”Fac mențiunea că este vorba de drumuri publice. Pe drumurile private nu putem intervenii decât în situația în care proprietarii acceptă să cedeze dreptul de proprietate către primărie, în conformitate cu legea”, a mai menționat primarul comunei aflate în zona metropolitană a municipiului Iași.

Alte obiective de investiții în comuna Valea Lupului

Autoritatea locală a arătat că în prezent, în comună, sunt în execuție lucrări în cadrul proiectului privind modernizarea prin asfaltare a unor artere de interes local, pe o lungime de 3,3 km. Este vorba de strada Mestecăniș, stradela Lăcrămioarei, aleea Irisului, strada 1 Decembrie, strada Tudor Vianu, strada Lucian Blaga, strada Soarelui, aleea Cocor, strada Măceș și strada Academiei. Se dorește ca până la sfârșitul acestui an să fie finalizate lucrările la aceste obiective.

Proiect CNI: străzi refăcute de pe urma calamităților

Comuna Valea Lupului are în plan un alt proiect legat de refacerea unor străzi afectate de calamitîățile din 2021, doar că acesta este derulat prin Compania Națională de Investiții. În acest caz este vorba de strada Toamnei, strada Împăcării, strada Teilor, strada Caisei, strada Fagului, strada Prieteniei, strada Cicoarei, strada Plăeșilor, strada Pinului, stradela Zmeurei, strada Primăverii, strada Orientului, strada Cetinei, strada Spicului, strada Petuniei, strada Luminii, strada Unirii, strada Magnoliei, Fundac Magnoliei, strada Mircea Eliade, strasa Ion Minulescu, în lungime totală de 5,6 kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here