Fostul primar Cristian Popescu Piedone a fost, achitat, definitiv, miercuri, pentru fapta de abuz în serviciu din dosarul incendiului de la Colectiv iar instanța supremă a dispus punerea acestuia în libertate.
Concret, ICCJ a judecat un recurs în casație al celor condamnați definitiv de Curtea de Apel București în dosarul incendiului de la clubul bucureștean Colectiv, unde 64 de tineri au murit direct și ulterior incendiului ce a avut loc.
„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpa?ii Matei George Petrică, Anastasescu George Alin, Niţă Cristian Mihai și Radu Antonina împotriva deciziei penale nr.566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016. Obligă recurenţii inculpaţi Matei George Petrică, Anastasescu George Alin, Niţă Cristian Mihai ?i Radu Antonina la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
II. Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone împotriva aceleiaşi decizii. Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016 şi, în rejudecare:
În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a şi alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 (autorizaţia SC Colectiv Club SRL).
Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare ocazionate de recursul în casaţie declarat de acest inculpat rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi şi intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 680 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2023”, se arată în minuta de miercuri a ICCJ.
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat în mai 2022, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv, în condiţiile în care condamnarea în primă instanţă a fost de 8 ani şi 6 luni de închisoare.
Au mai fost condamnaţi George Alin Anastasescu, patron al clubului Colectiv, urmează să execute în total 11 ani si 8 luni de închisoare, Costin Mincu, patron al clubului Colectiv – 8 ani de închisoare, Paul Cătălin Gancea, patron al clubului Colectiv – 6 ani şi 4 luni de închisoare, pirotehnistul Viorel Zaharia – 6 ani şi 10 luni de închisoare, pirotehnistul Marian Moise- 6 ani şi 10 luni închisoare, pompierul Antonina Radu – 8 ani şi 8 luni închisoare, pompierul George Petrică Matei – 8 ani şi 8 luni închisoare. De asemenea, Cristian Mihai Niţă, reprezentant al firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului, a izbucnit un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul s-a extins rapid în câteva secunde.
În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. Bilanţul – 64 de morţi.