Când va fi condamnat pentru toate golăniile imobiliare făcute în Iași, Mihai Chirica nu va putea să se ascundă nici măcar în Italia, patria fugarilor români. Mafia de acolo are, totuși, cod al onoarei și primarul penal ar fi imediat expulzat, că prea a făcut de rușine până și breasla hoților.
Mihai Chirica nu are nici măcar demnitatea să-și asume faptele. S-a folosit de angajați și prieteni pentru a se îmbogăți, iar când procurorii au început să intre în documente, s-a lepădat de toți, fără nici o remușcare.
Angajați ai Primăriei, oameni cu care a stat la grătar și la bere, indivizi de la care a primit bani, pe toți i-a lăsat pradă anchetatorilor, nu-i mai cunoaște, nu-i mai aude, nu-i mai vede.
Numai că ceea ce nu a învățat Chirica în ciuda anilor de comis hoții și dansat la botezuri cu alți hoți este că totul lasă o urmă. Nu poți să ascunzi nimic pentru totdeauna. La un moment dat, faptele tale ies la suprafață.
Mihai Chirica a susținut, de exemplu, că nu știa de blocul ilegal construit de Gheorghe Cheșcu, o clădire care a primit autorizație pentru 3 etaje, dar a crescut miraculos la 9 etaje.
Doar că, în telefonul funcționarului Gabriel Ghergheșanu s-a găsit mesajul primit personal de la Mihai Chirica, de pe numărul acestuia, în care îi indică adresa din Vasile Lupu, unde se afla blocul.
Angajatul Primăriei, speriat că înfundă pușcăria pentru Chirica și mafioții lui, a făcut acord de recunoaștere cu DNA și a menționat că s-a folosit de el, punându-l să execute un ordin, deoarece îi era loial de peste un deceniu.
Mai mult, primarul penal a fost în numeroase rânduri la grătar pe proprietatea lui Gheorghe Cheșcu, fiind însoțit de Gabriel Harabagiu.
Aici, se impun câteva avertismente. Primul este către funcționarii publici: dragi angajați ai Primăriei Iași, a Consiliului Județean și a oricărei instituții de stat, nu mai semnați acte ilegale la ordinul șefilor voștri.
Iată, aceștia se leapădă fără nici o remușcare de voi și ajungeți să faceți închisoare, în timp ce golani care v-au împins la rele stau la grătare și la șprițuri.
Opuneți-vă, aveți puterea aceasta, sunteți protejați de lege. Este mai bine să fii un om liber și demn, decât un infractor cu o pată care nu va dispărea cu adevărat niciodată în viață.
Al doilea avertisment merge către PNL: nu mai defilați șpăgari îmn serie, peste care cad dosarele penale, iar tot ce știu ei să facă este să se ascundă mișelește la un grătar, să facă pomeni în cimitere și proiecte care nu vor fi puse niciodată în aplicare.
Nu vedeți că furia românilor este în creștere? Le spuneți că nu sunt bani pentru mărirea salariilor, în timp ce indivizi ca Mihai Chirica, care oficial trăiește de 20 de ani doar din salariu, se lăfăie în vile și case de vacanță, de nici nu mai știe numărul conturilor bancare.
Nu mai merge așa!