Târgul de carte LIBREX– “Primăvara cărților la Iași” revine la Palas: noi apariții editoriale, întâlniri cu scriitorii, recitaluri de poezie și sesiuni de autografe

Sărbătoarea cărților revine la Palas cu cea de-a 28-a ediție a Târgului de carte LIBREX– “Primăvara cărților la Iași”. Sub motto-ul „Cuvintele care ne conectează și ne transformă”, evenimentul adună, și anul acesta, cele mai importante edituri din țară, reprezentanți ai acestora și personalități ale vieții culturale în dialog cu cititorii. Părintele Constantin Necula, biologul Alexandru N. Stermin și Tatiana Niculescu vor susține conferințe în Agora Târgului.

În perioada 10-14 mai 2023, Atriumul Palas va fi gazda Târgului de Carte LIBREX – “Primăvara cărților la Iași”, organizat de SEDCOM LIBRIS și Organizația Patronală AGORA a Societăților pentru Difuzarea Tipăriturilor și a altor Bunuri Culturale din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.

În cele cinci zile de târg, publicul cititor va întâlni profesioniştii cărţii: editori, autori, traducători, librari sau bibliotecari, va putea să aleagă dintre cele mai noi apariții editoriale, dar și să ia parte la recitaluri poetice, sesiuni de prezentare de carte, întâlniri cu scriitorii și sesiuni de autografe din partea autorilor. De asemenea, va avea ocazia să cumpere cărți, unele la prețuri promoționale, dintr-o diversitate de domenii de specialitate, precum: beletristică, artă, știință, IT, medicină, comunicare, psihologie, dezvoltare personală, religie, istorie, drept, economie, cărți pentru copii, enciclopedii etc. Recitaluri ale unor cunoscuți poeți din peste 20 de țări, prezenți la Iași în această perioadă în cadrul Festivalului Internațional “Poezia la Iași”, vor completa agenda Târgului de Carte.

În Agora Târgului, denumită, în ton cu evenimentul, EX LIBRIS, personalități marcante ale mediului academic și cultural vor susține conferințe pe teme diverse: părintele Constantin NECULA, Frumusețea Lecturii, Lectura Frumuseții (vineri, 12 mai, ora 19.00), Alexandru N. STERMIN, Un biolog prin junglă, în căutarea „umanismului” (sâmbătă, 13 mai, ora 18.00) și Tatiana NICULESCU, Literatură și Istorie: studiu de caz (duminică, 14 mai, ora 15.00).

Agenda Târgului de carte mai cuprinde tombola cu premii, secvențele artistice susținute de studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și multe alte momente culturale pregătite de organizatori. Conform tradiției, cele mai valoroase creații literare vor fi premiate în cadrul Festivității de decernare a premiilor Librex care va avea loc sâmbătă, 13 mai, de la ora 13.00.

Mai multe informații se găsesc pe site-ul https://targuldecartelibrex.ro/ și pe pagina de
facebook a evenimentului https://www.facebook.com/Targul.Librex.Iasi .

Departament PR
W: www.palasiasi.ro

E: pr@palasiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here