Un nou proiect de asfaltare în comuna Lețcani! Investiție de peste 7 milioane lei în drumurile din localitate

Comuna Lețcani va aloca peste 7 milioane de lei în modernizarea prin asfaltare a aproape 3 kilometri de drumuri sătești din localitate. Proiectul prevede asfaltarea drumurilor din satul Bogonos, investiție de care se va ocupa asocierea Concret Drum și Lis Affair, conform primarului Stelian Turcu.

”A fost adjudecată licitația și am semnat contractul pentru modernizarea prin asfaltare a drumurilor sătești din satul Bogonos. Vorbim de un contract de 7,1 milioane de lei pentru modernizarea a 2,8 kilometri de drumuri, lucrarea urmând a fi realizată de asocierea formată din Concret Drum și Lis Affair”, a spus Stelian Turcu, primarul comunei Lețcani.

Acesta a menționat că prin această investiție, primăria își dorește să reabiliteze integral toate drumurile din localitate.

”Pentru satul Bogonos avem finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Vreau să precizez că în termenul cel mai scurt după finalizarea proiectării vom trece și la executarea lucrărilor. Comuna Lețcani își dorește să aibă toate drumurile sătești cu gaz, canalizare și asfalt peste tot, acesta fiind unul din dezideratele noastre, ale celor din comunitate”, a mai spus Stelian Turcu, primarul comunei ieșene Lețcani.

Primarul comunei ieșene a arătat că și proiectul modernizării drumurilor din centura ușoară a municipiului intră în linie dreaptă. În cazul comunei Lețcani este vorba de drumul județean DJ 248 B Lețcani- Cucuteni- Horlești.

”Drumul Județean care trece prin localitate este gestionat de către Consiliul Județean, prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași. În termen de aproximativ un an vor începe și lucrările pe acest sector de drum, pe centura ușoară. Proiectul se află la stadiul de contractare pentru documentația de avizare a lucrărilor și a studiului de fezabilitate. Este cel mai important proiect din zonă pentru un drum care va face legătura cu viitorul Spital Regional de Urgență”, a mai menționat Stelian Turcu, primarul comunei Lețcani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here