ANAF se pregătește de controale la persoane fizice care fac activitate comercială online și au avut încasări ramburs, a anunțat Teodor Alexandru Georgescu – director general Antifraudă în cadrul instituției. Acestea vor porni în urma obligației curierilor de a transmite date privind plata cu numerar.
ANAF are aproape finalizată o aplicație prin care pot fi identificate mult mai ușor persoanele cu criterii pe risc în acest domeniu al comerțului online. Va intra curând în testare.
„În lipsa acestei aplicații care să ruleze toți indicatorii de risc asupra bazei de date, acest lucru se face din prima lună de depunere a declarațiilor (de către curieri n.r.) prin rularea fiecărui indicator de risc asupra bazei de date”, a spus el.
O acțiune de control va fi demarată luna asta, afirmă reprezentantul ANAF.
„A fost dată în teritoriu (circulară n.r.). Am identificat de la un singur curier a 22.000 de persoane fizice care au încasat bani ramburs în cont colector de aproximativ 1,8 miliarde lei și nu au depus nicio declarație fiscală pentru acei bani”, a mai afirmat el.
Potrivit acestuia, nu vor fi toate cele 22.000 de persoane controlate.
La ce se va uita ANAF în controale
„Nu vom lua în considerare persoane care au vândut pe OLX bicicleta copilului. Ne îndreptăm către persoanele care fac activitate comercială”, a precizat reprezentantul ANAF.
Potrivit acestuia, pentru persoanele cu venituri de peste 500.000 lei, în primă fază, va fi inițiată verificarea documentară, adică un control care se face de la sediul ANAF, urmând ca la finalul controlului să se emită decizie de impunere.
„Celelalte persoane cu sume sub 500.000 lei vor primi acasă o notificare din partea ANAF de conformare. Dacă nu se vor conforma vor urma controale”, a precizat el.
O persoană a încasat 44 milioane lei și vindea cosmetice
Firmele de curierat transmit date privind plățile rambrus către ANAF prin Declarația 395
„Pe circuitul economic al acestui comert se interpun firmele de curierat. Acest comert în Romania are un specific aparte față de celelalte state. Unii parteneri de afaceri ai furnizorilor nu se conformează fiscal. Primim date pe Declarația 395”, a afirmat el.
Pe primele 3 luni, spune el, au primit 17 milioane de transporturi cu ramburs.
„Ca volum, undeva peste 5 miliarde lei. Suntem în crearea unei baze de date complete. Am primit de la principalele firme de curierar declarații, respectiv 23 de firme. Suntem departe de a avea o imagine completă a fenomenului. Toate firmele de curierat vor trebui să depună această declarație, fie că fac sau nu operațiuni cu ramburs”, a mai spus reprezentantul ANAF.
Potrivit acestuia, s-au identificat anumite elemente de identități furate practicate de către clienții firmelor de curierat.
„Preferă să lucreze în numele altei persoane pentrua fi mai greu de identificat. Au fost identificați. Au fost identificate și persoane decedate în numele cărora erau efectuate operațiuni. V-aș ruga să întreprindeti toate măsurile pe care le puteți face pentru identificarea partenerilor de afaceri”, a mai afirmat Teodor Alexandru Georgescu.